Consilierii locali constănțeni au aprobat, în şedinţa de marţi, taxa de promovare a staţiunii Mamaia, solicitată chiar de către Asociația Patronală Mamaia, primarul municipiului, Radu Mazăre, estimând că în 2013 se vor strânge aproximativ 700.000 de euro.
"Situaţia este oarecum amuzantă pentru că ea a venit ca o propunere din partea Asociaţiei Patronale şi au fost consilieri care s-au opus şi tot cârâiau. Vorba celor de la Asociaţia Patronală Mamaia, noi vrem să plătim. Estimez că o să fie în jur de 600-700.000 de euro, 20 la sută rămâne la Primărie ca să o cheltuiască pentru promovare, restul sumei merge la Asociaţia Dobrogea Litoral", a afirmat primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, citează Mediafax.
Consilierii PDL au refuzat să voteze acest proiect, deoarece nu au fost de acord ca taxa să fie achitată şi de către proprietarii de apartamente din staţiune.
În schimb, Radu Mazăre a susținut că, inclusiv deținătorii de apartamente sunt avantajați de faptul că Mamaia este "o destinaţie care funcţionează şi funcţionează bine".
De ce trebuie plătită taxa
Edilul municipiului Constanța a explicat că trebuie realizată o promovare a staţiunii şi acest lucru nu se poate face cu fonduri europene, deoarece litoralul nu a fost inclus în Master Planul de turism al ţării.
"Le explicam domnilor de la PDL că madam Udrea a scos din Master Planul de turism al României litoralul. Ca atare, nu se poate cheltui niciun euro din fondurile europene pentru promovarea litoralului. Se vor putea cheltui de-abia după ce se reintroduce litoralul dacă vor mai dori cei de la comisiile europene că acolo sunt jupânii. Dar până atunci noi trebuie să facem şi să suportăm promovarea singuri ori o suportă agenţii economici din Mamaia, ori o suportă Primăria din taxele celor din Constanţa, ori Mazăre din buzunarul lui, ori nu o mai facem", a mai afirmat Radu Mazăre.
Care este valoarea taxei de promovare și cine o va plăti
Conform hotărârii consilierilor locali, hotelurile şi cazinourile vor plăti 4.000 de lei pe an, unităţile de alimentaţie publică - 3.500 de lei pe an, moteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanţă, campinguri, pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice - 3.000 de lei pe an, farmaciile, atelierele foto, atelierele de jocuri, spălătoriile auto - 2.000 de lei pe an, comerţul ambulant este taxat cu sume cuprinse între 400 şi 1.000 de lei pe an, iar pentru o locuinţă taxa este de 100 de lei pe an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu