€ 5.0921
|
$ 4.3799
|
Curs valutar: € 5.0921
|
$ 4.3799
 

Nutriționistul Mihaela Bilic a suferit o intervenție chirurgicală

mihaela bilic interventie chirurgicala Imagine cu Mihaela Bilic în timpul intervenției chirurgicale. Foto: Facebook Mihaela Bilic

Nutriționistul Mihaela Bilic a dezvăluit că recent a suferit o intervenție chirurgicală. Află în articol despre ce este vorba.

 

Se pare că Mihaela Bilic avea probleme cu vederea și a decis să se opereze în acest sens. Nutriționista a mărturisit pe pagina sa de Facebook că a început noul an "cu alți ochi, la propriu".

"Cum am început anul? Cu alți ochi. La propriu! Oare v-ați gândit vreodată cum e să nu mai vezi clar mâncarea din farfurie și nici fața omului cu care vorbești? Îngrozitor, umilitor, întristător!

Câtă vreme ochii sunt buni și vezi bine, consideri că așa e normal. Apoi începi să vezi scrisul în ceață, să ai dureri de cap și să-ți tai unghiile odată cu pătrunjelul pentru ciorbă. Și asta pare că e normal, odată cu îmbătrânirea.

Mai devreme sau mai târziu cu toții ajungem să purtăm ochelari, vârsta își spune cuvântul și ochiul trebuie ajutat. Însă ce te faci când nu te poți obișnui nici cu ochelari, nici cu lentile de contact, când nu poți citi mai mult de 20 de pagini fără să-ți explodeze capul de durere, când realizezi că ar trebui să porți nu una, ci două perechi de ochelari?!? 

Ochii se strică treptat și viața noastră devine mai tristă și mai goală. Din cauza problemelor de vedere renunțăm la activități care ne făceau plăcere și ne aduceau bucurie. În ultimii 2 ani eu am schimbat 3 perechi de ochelari și cu toate astea citesc doar de nevoie, am abandonat cutiile de Lego și Puzzle, nu mai meșteresc prin casă, evit șurubelnița și ciocanul, iar nasturii îi cos pe pipăite.

Mihaela Bilic: Nu e normal să te transformi într-o cârtiță oarbă


Poate că îmbătrânirea e normală, dar nu e normal să te transformi într-o cârtiță oarbă care stă în canapea cu ochii în tavan. Resemnarea în fața vârstei și limitarea activităților practice prin gospodărie sunt greu spre imposibil de acceptat. Ce faci când ochelarii nu sunt de ajutor? Schimbi ochii, adică chirurgie! 

Știu că sună sperietor și chiar îți trebuie curaj să semnezi pe proprie răspundere că vrei operație de schimbare de cristalin pe un cristalin sănătos.

Ce vârstă are Mihaela Bilic

Doctorii recomandă prudența, dar eu n-am vrut să aștept până la 70 de ani ca să fac cataractă și să mă operez. Pentru mine calitatea vieții este mai importantă, vreau să fiu un om activ și informat, am nevoie de ochi buni acum, la 55 de ani! 

Dorința de a citi a fost mai mare decât frica de a mă opera și mă bucur că am luat decizia asta! Nu știu cât este de complicată intervenția pentru chirurg, însă pentru pacient este miraculos - de azi pe mâine îți recapeți vederea de altădată. În naivitatea mea chiar l-am întrebat pe medic de ce nu apelează toată lumea la operație, dacă totul este atât de simplu și rapid? Iar răspunsul a fost neașteptat: “de frică”!

Mai mult de 80% din informațiile exterioare le primim prin intermediul ochilor, vederea este cel mai prețios dintre simțuri. Dacă aveți ochi buni, prețuiți-i. Iar dacă s-au stricat, găsiți specialiștii care să vă recomande soluția cea mai bună pentru voi. Vreau să știți că există operație de schimbare de cristalin cu scop refractiv, care se face la persoane “tinere”, fără cataractă.

Cum se simte acum Mihaela Bilic

La mine a fost nevoie de 2 cristaline diferite ca să fie corectat și astigmatismul și deficitul de vedere pentru aproape și la distanță. Acum totul a devenit limpede precum cristalul, am zero dioptrii și am scăpat de ochelari!

Performanțele medicale în domeniul oftalmologiei sunt uluitoare, merită să avem curajul să ne reparăm", a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close