Un atac cu drone asupra obiectivelor ucrainene de la granița României a determinat emiterea unui mesaj Ro-Alert în județul Tulcea.
În dimineața zilei de marți, 14 aprilie, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea.
Ca urmare a detectării unei grupări de drone care evolua în apropierea spațiului aerian al României (nord de Vâlcove), Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 03.48, un mesaj RO-Alert.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat din Baza 86 Aeriană de la Fetești, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în poziții de tragere.
Nu au fost detectate pătrunderi în spațiul aerian național. Alerta aeriană a încetat la ora 4.45.
MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu