O instanță germană a luat o hotărâre, luni, cu privire la programele de relocare a cetățenilor afgani.
Înalta Curte Administrativă din Berlin-Brandenburg a decis luni că guvernul Germaniei nu are obligația legală de a acorda vize cetățenilor afgani care riscă să fie persecutați de guvernul taliban din țara lor, informează dpa.
Executivul condus de cancelarul Friedrich Merz a încercat să reducă nivelul imigrației prin suspendarea programelor de relocare a sute de afgani care fuseseră deja informați că Germania este dispusă să îi primească după ce talibanii au revenit la putere la Kabul în 2021.
Unii afgani au așteptat mai mulți ani în Pakistan o decizie a Berlinului, însă în cele din urmă au fost deportați anul acesta în Afganistan.
Dosarul judecat de instanța administrativă germană viza un fost magistrat afgan de rang înalt, care - alături de soție și de cei patru copii ai lor - nu a reușit să obțină viza anul acesta, ca urmare a măsurii guvernului. Alte zeci de afgani afectați de aceeași decizie au intentat procese cu sprijinul organizației Kabul Airlift.
Ministerul de externe de la Berlin a comunicat că este în contact cu 210 persoane deportate în Afganistan.
Alți circa 50 de afgani, ale căror cereri de viză au fost aprobate, urmau să sosească luni în Germania cu o cursă aeriană de la Islamabad, scrie Agerpres.
Citește și: Încă un muncitor străin, bătut de un român la Cluj: Victima e în comă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News