Liderul suprem iranian Mojtaba Khamenei a transmis un nou mesaj, vineri, proclamând victoria împotriva „dușmanului” și negând atacurile asupra a două țări.
Noul lider suprem iranian Mojtaba Khamenei a proclamat vineri, într-un mesaj scris cu ocazia Anului Nou persan, victoria asupra duşmanilor Republicii Islamice şi a afirmat că Iranul nu este responsabil de recentele atacuri asupra Omanului şi Turciei, relatează AFP şi Reuters.
„În acest moment, datorită unităţii speciale care s-a creat între voi, compatrioţii noştri, în pofida diferenţelor de ordin religios, intelectual, cultural şi politic, duşmanul a fost învins”, a declarat ayatollahul, care nu a apărut încă în public după ce a fost desemnat succesor al tatălui său, Ali Khamenei, ucis într-o lovitură aeriană în prima zi a războiului, pe 28 februarie.
Iranienii i-au dat o „lovitură puternică, până în punctul în care a ajuns acum să rostească cuvinte contradictorii şi absurde”, a adăugat Mojtaba Khamenei în acest mesaj.
Potrivit lui, Israelul şi SUA aveau „iluzia” că dacă Ali Khamenei şi alţi lideri militari erau ucişi, asta ar provoca „teamă şi disperare" în Iran şi că ar putea astfel să-şi îndeplinească „visul de a domina Iranul şi de a-l diviza apoi”.
El a prezis că, în timpul noului an, „unitatea Iranului va deveni cu siguranţă mai puternică şi mai solidă” şi că „duşmanii" săi vor deveni „mai umili şi mai puţin puternici”.
Mojtaba Khamenei a mai susținut că Iranul sau forţele aliate din regiune nu se află „în niciun fel” în spatele atacurilor asupra Omanului şi Turciei.
„Insist asupra faptului că atacurile care au avut loc în Turcia şi Oman - care întreţin şi una şi alta relaţii bune cu noi - nu au fost în niciun caz comise de forţele armate ale Republicii Islamice şi nici de alte forţe din Frontul de rezistenţă”, a afirmat el în mesajul scris.
Mojtaba Khamanei a imputat aceste atacuri „manevrelor înşelătoare ale duşmanului sionist”, referire la statul Israel, pe care Iranul nu îl recunoaşte.
Într-un alt mesaj, preşedintele Masoud Pezeshkian a făcut apel la compatrioţii săi să dea dovadă de unitate în faţa SUA şi a Israelului. „Ei credeau că dacă ne ucid ghidul, vom capitula, dar am devenit mai puternici”, a declarat el.
„Le cer iranienilor din străinătate să lase la o parte ranchiuna şi, în acest nou an, să se adune cu toţii împreună pentru unitatea şi progresul Iranului”, a adăugat el în acest mesaj postat pe reţelele sociale, potrivit Agerpres.
Citește și: Cum este organizat Ministerul iranian al Informațiilor, al cărui șef, Esmaeil Khatib, a fost asasinat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News