București, 26 noiembrie 2014 – Konica Minolta anunţă lansarea dokoni PROCESS, un nou produs din suita de aplicaţii dokoni de Enterprise Content Management (ECM). Dokoni PROCESS vine să completeze ansamblul soluţiilor dokoni - dokoni CASE, dokoni CONTENT şi dokoni CONNECT-cu funcţionalităţi de tip Business Process Management şi automatizare a fluxurilor de lucru.
Conectată la cele mai apreciate soluţii de colaborare şi management al informaţiilor, soluția dokoni PROCESS este un instrument care permite automatizarea proceselor de business în câteva minute, fără dezvoltare de cod, soluţia de business rezultată putând fi utilizată atât on-premise, cât şi în cloud, inclusiv de pe dispozitive mobile.
"Dokoni PROCESS permite automatizarea sarcinilor de zi cu zi ale utilizatorilor, rapid și ușor. Acest modul complex de management al conținutului facilitează optimizarea, vizualizarea și analiza proceselor de afaceri implementate în SharePoint și oferă un beneficiu important prin posibilitatea de proiectare a fluxurilor de lucru ca formulare ce pot fi extinse pentru mai multe sisteme", spune Jan-Bernd Sandermann, Product Manager pentru Aplicații, Konica Minolta International Marketing Division.
Ce oferă Dokoni PROCESS
Dokoni PROCESS oferă o platformă web-based ce permite proiectarea şi implementarea fluxurilor de lucru. Prin funcționalități grafice şi drag-and-drop, soluţia permite utilizatorilor să automatizeze procesele și să coordoneze fluxurile de lucru aflate în curs de desfășurare prin intermediul serviciilor de mesagerie. În plus, soluţia facilitează crearea și optimizarea oricăror procese de lucru și de afaceri, de la cereri de achiziţie sau aprobări de facturi, până la procese de analiză scoring şi acordare credite. Acesta conectează date din diferite sisteme, precum SQL, Active Directory și Exchange Server și integrează servicii de cloud bazate pe platforma Microsoft SharePoint. Folosind componentele extinse se pot construi soluții hibride on-premise ce pot fi publicate în cloud cu un singur click.
Existența șabloanelor și a modulelor reutilizabile face mai ușoră distribuirea și alinierea practicilor de afaceri în cadrul echipelor de lucru, în conformitate cu principiul "Proiectează o dată, utilizează de mai multe ori". Formularele web permit utilizatorilor să creeze o singură dată șabloanele pentru fluxurile de lucru și să le implementeze simultan pe mai multe dispozitive, inclusiv PC-uri, smartphone-uri și tablete. Aplicațiile mobile complexe asigură accesul utilizatorilor la fluxurile de lucru chiar și atunci când nu sunt la birou, îmbunătățind mobilitatea și flexibilitatea proceselor.
Crește eficiența proceselor prin reducerea atribuțiilor angajaților IT
Soluția Dokoni PROCESS oferă totodată posibilitatea unei recuperări rapide a investițiilor și ajută la creșterea eficienței proceselor prin reducerea atribuțiilor angajaților IT, a costurilor de prelucrare și a timpului necesar pentru introducerea și monitorizarea datelor. În plus, modulul de management de conținut crește vizibilitatea și îmbunătățește capacitatea de reacție prin măsurarea și actualizarea performanțelor în afaceri. Acesta oferă capabilități logice de raportare și management și permite utilizatorilor să creeze procese scalabile și personalizate, care pot fi chiar exportate și modificate.
Dokoni PROCESS este produs de platforma de automatizare a fluxurilor de lucru Nintex și include ca produse de bază Nintex Workflow pentru SharePoint și formularele web-based Nintex Forms. În plus, serviciul Nintex Live și aplicațiile Nintex Mobile permit extinderea proceselor și fluxurilor de lucru către diferite sisteme, cum ar fi mijloacele sociale, cele din cloud sau diverse dispozitive mobile.
Mai multe detalii despre dokoni PROCESS găsiți pe siteul KonicaMinolta.ro, aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu