În marile orașe au fost reluate protestele antiguvernamentale

proteste_piata_universitatii_265ec78926_thumb_630_380
proteste_piata_universitatii_265ec78926_thumb_630_380

Marți seara, protestele antiguvernamentale şi antiprezidenţiale au fost reluate în București, Timişoara, Baia Mare, Sibiu, Reşita, Bistriţa, Rm. Vâlcea, Ploieşti, Oradea, Craiova, Slatina, Suceava, Deva, Codlea, Galaţi, Constanţa, Focşani şi Braşov, pentru a cincea zi consecutiv.

Piața Universității din Capitală a început să se anime încă de la orele după-amiezei. Până la orele 18,00, în Piață erau adunate câteva sute de persoane, dar după orele 20,00 erau așteptate și câteva sute de studenți.

În jur de 70 de persoane s-au strâns la Ploieşti, cu bannere şi fotografii cu președintele României încă de la ora 15.00. Protestul este paşnic, iar potrivit prefectului de Prahova, Adrian Dobre, protestatarii i-au îndepărtat pe cei care ar fi dorit să fie violenţi. În ultimele două zile jandarmii au identificat 10 persoane care încercau să destabilizeze manifestaţia, trei dintre aceștia au primit avertisment, șase au primit amenda, iar unul, în vârsta de 53 de ani, care a fost prins cu două cocktailuri Molotov şi şase şuruburi, pe care avea intenția să le arunce în forțele de ordine, este cercetat penal.

În Braşov, aproximativ 300 de persoane s-au strâns în Piaţa Sfatului, pe care au declarat-o "zonă liberă de portocaliu". Protestatarii au mărşăluit prin oraş, iar o parte dintre ei au anunţat că joi ar putea pleca spre Bucureşti. Un incident a avut loc în timpul marşului după ce câţiva protestatari au afişat un banner pe care scria "PDL + USL = Aceeaşi Mafie". Bannerul a fost strâns după ce restul manifestanţilor şi-au arătat nemulţumirea. Cei care afişaseră bannerul au argumentat că au vrut să arate că protestul nu este unul politizat.

La Galaţi protestul a început, ca şi în celelalte zile, în faţa Prefecturii. În jur de 70 de pensionari au scandat lozinci antiguvernamentale şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu. O parte dintre ei s-au alăturat unor tineri care au manifestat apoi la sediul PDL din Galaţi.

Citește și:

Strategia PDL pentru calmarea protestelor anti-Băsescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel