EXCLUSIV  Hidrocentrale în arii protejate, proiect. Adi Croitoru (ANANP): Îmi asum tot ce spun! Să vedem cine se va opune în Parlament

Sursa foto: Facebook Parlamentul României
Sursa foto: Facebook Parlamentul României

Adi Croitoru, președinta ANANP, a vorbit despre situația hidrocentralelor din România aflate în ariile protejate și proiectul inițiat de senatorul Daniel Zamfir.

"O hidrocentrală, cu lac de acumulare, cu vegetație nu mi se pare un lucru rău, oriunde", a spus analistul politic Bogdan Chirieac.

"Nu este un lucru rău deloc, doar că odată cu aderarea, România a transpus două directive în legislaţia noastră: directiva habitate şi directiva păsări. În momentul în care am transpus aceste directive, orice investiţie pe care o derulezi într-o arie naturală protejată intră pe o procedură, iar procedura este destul de lungă, pentru că astea sunt termenele pe care noi le-am negociat şi pe care le avem în legislaţia noastră şi eşti obligat, ca să nu primească România infringement că ai dezvoltat în arie protejată fără să respecţi ce ai transpus tu că stat în legislaţie din cele două directive, eşti obligat să parcurgi toată această procedură şi foarte bine că o parcurgi.

Numai că, acum, pentru numele lui Dumnezeu!, nu mai avem timp şi trebuie să găsim această modalitate de a putea termina şi hidrocentralele fără să intrăm în infringement, fără să deranjăm Comisia Europeană şi a putea conserva mai departe aceleaşi tipuri de specii şi habitate pe care le-a întâlnit ministerul când a desemnat aria protejată", a spus Adi Croitoru, la DCNews TV.

"Din experienţa pe care am avut-o, în 2018, cu legea prin care am scos carierele, am avut discuţii cu Comisia Europeană. Am discutat corect, cinstit ce vrem să face, de ce vrem să facem asta, pentru că am greşit punctual. Nu am ținut cont că, la vremea aia - și acum vorbesc de cariere - aveam licențe de exploatare ale statului aprobate anterior de 2007 și am venit peste perimetru și am făcut aria protejată și am zis stop joc! Așa și acum", a mai spus președinta ANANP.

"Am curiozitatea să vedem cine se opune"

Adi Croitoru, președinta ANANP, a vorbit și despre modul în care ariile naturale protejate pot fi redefinite, iar proiectul inițiat de senatorul Daniel Zamfir poate veni în sprijinul sectorului energetic, atât de încercat în acest moment.  

"Daţi-mi voie să aplaud, dacă trece această lege şi Hidroelectrica reîncepe construcţia hidrocentralelor. Ar fi un lucru extraordinar! S-ar putea întâmpla chiar anul acesta?", a întrebat-o analistul politic Bogdan Chirieac pe Adi Croitoru.

"Dacă legea iese foarte repede, ce poate opri mai departe lucrurile?", a spus aceasta.

"Mult succes dumneavoastră, lui Daniel Zamfir și parlamentarilor români. Să vedem cine se va opune, ce partid politic se va opune în Parlamentul României. Este de urmărit", a replicat Bogdan Chirieac.

"Da, este de urmărit, aveţi dreptate, pentru că eu conduc o instituție care se ocupă cu arii protejate şi îmi asum tot ce spun - şi cu rezultatele din spate. Am reuşit să deblocăm autostrăzile în faţa Comisiei Europene. Nu spunem prostii. Dacă eu vin şi prezint această situaţie și explic ferm că nu se va întâmpla nimic naturii, că lucrurile vor merge bine în direcţia asta, că hidrocentralele trebuie terminate, am curiozitatea să vedem cine se opune", a spus președinta ANANP.

Vezi și: Daniel Zamfir, inițiativă de NORMALITATE, ”nimic spectaculos”. Adi Croitoru, Arii Protejate: Primul pas. Dacă facem așa cum trebuie, fără să MINȚIM, CE nu va spune nu

Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel