Florin Manole a transmis un mesaj referitor la cazul fetiţei salvate de la înec în Craiova de un cetăţean indian.
O fetiţă în vârstă de 5 ani a fost salvat, sâmbătă după-amiază, după ce a căzut în lacul din Parcul "Nicolae Romanescu" din municipiul Craiova, la o distanţă de aproximativ 10 metri de mal. Salvatorul este cetăţean indian şi lucrează în România ca muncitor necalificat în construcţii iar pentru gestul său va primi titlul de cetăţean de onoare, a anunţat, duminică, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
Şi Florin Manole, ministrul Muncii, a trasmis un mesaj referitor la acest caz.
"Într-o lume plină de etichete, un 'migrant' a făcut ce trebuie. A sărit primul să salveze viața un copil. Și nu-l plătise nimeni să-și riște viața. Îl cheamă Vipar Kumar și este de naționalitate indiană.
Umanitatea bate discursul urii. Poate că înainte să mai judecăm, ar trebui să ne amintim de acest exemplu de curaj al unui migrant", a scris ministrul Muncii pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci