Expoziţiile anului 2022 la Muzeul Municipiului Bucureşti

Foto: Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu
Foto: Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu

Oferta expoziţională pentru anul 2022 pune accent pe diversificarea tematicii şi promovarea patrimoniului Muzeului Municipiului Bucureşti.

Secţia Artă continuă conceptul expoziţional de prezentare a caselor-atelier de artist, dar adaugă propuneri menite să pună în valoare patrimoniul vast al Pinacotecii Bucureşti. Vor fi expuse lucrări de pictură, sculptură şi gravură şi vor fi prezentate recente şi remarcabile donaţii către MMB. Colecţiile de costume, documente rare şi artă populară precum şi fotografii din vechiul Bucureşti vor fi şi ele aduse în atenţia publicului.

- Din 16 februarie - la Palatul Suţu: "Balcic, şcoala de pictură de la malul mării"

Locul în care a avut loc întâlnirea dintre Orient şi manifestările artistice specifice acestuia cu arta românească din secolul al XX-lea, în special cu pictura, a fost oraşul Balcic din zona Caliacra, sau Coasta de Argint, cum avea să fie numit de Regina Maria care şi-a construit acolo un palat. Oraşul, situat la Marea Neagră, a aparţinut României până în anul 1940 când, în urma Tratatului de la Craiova, România a fost constrânsă să cedeze Bulgariei, Cadrilaterul. În cadrul medalionului vor fi expuse în premieră şase lucrări de grafică din colecţia de grafică a Pinacotecii Bucureşti şi două lucrări de pictură. Acestea vor veni în completarea expoziţiei gazdă "Orient versus Occident".

- Din 25 februarie - la Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei: "Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei"

Expoziţia va conţine o selecţie dintr-o serie impresionantă de lucrări, aflate în colecţia de artă "Ligia şi Pompiliu Macovei", realizate în tehnici variate, ulei pe carton şi tuşuri colorate pe hârtie. Artista optează pentru o angajare profundă în reprezentarea elementelor compoziţionale prin detalii bine definite sau prin pensulaţii subtile şi jocuri cromatice vibrate. Indiferent de abordarea structurală a operei de artă, artista transmite cele mai sincere sentimente, care punctează esenţe şi trăiri ale femeii în diferite ipostaze sau momente importante ale vieţii de zi cu zi. Puterea de expresie este determinantă în creaţia Ligiei Macovei şi reprezintă maniera specifică prin care aceasta reuşeşte să asigure angajarea privitorului în universul creaţiei şi perpetuarea valorii operei sale în timp.

- Din 7 aprilie - la Muzeul Theodor Aman: "AMAN ÎN PLEIN-AIR"

Muzeul "Theodor Aman" îşi va aştepta admiratorii în 2022 la o nouă expoziţie temporară - "AMAN ÎN PLEIN-AIR - Invitaţie în grădinile şi parcurile lui Theodor Aman", care va avea vernisajul joi, 7 aprilie 2022 şi va rămâne la dispoziţia publicului până pe 31 martie 2023.
Lucrările propuse pentru expunere, 22 de picturi şi 4 acuarele, aparţin perioadei de maximă maturitate artistică, acoperind în principal ultimele două decenii de creaţie ale maestrului, în care peisajul a devenit un gen perfect asumat şi aproape o formulă identitară în percepţia multor admiratori ai lui Aman. Peisajele pe care le vom expune devoalează pasiune şi o mare bucurie în abordare, sentimente care se transferă cu uşurinţă în percepţia receptorului.

- Din 21 aprilie - la Palatul Suţu: "Bucureştiul văzut de Iosif Berman"

Bucureştiul este un oraş într-o continuă schimbare, iar cel mai bine a surprins această schimbare aparatul de fotografiat. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, oraşul se transformă într-o capitală europeană, atât la nivel social cât şi la cel al aspectului, migrând de la oraşul oriental către cel occidental. Tema principală a fotografului Iosif Berman o reprezintă strada, evenimentele care se petrec aici, atât cele inedite cât şi activităţi cotidiene, cu personaje comune. A fost fotograf al Casei Regale şi l-a însoţit pe Dimitrie Gusti în cercetările de teren, pe care le va documenta fotografic timp de mai bine de cinci ani.

- Din 28 aprilie - la Palatul Suţu: "Acte domneşti fanariote din colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti"

Instituţia noastră are prilejul de a expune încă o dată noi documente, unele mai puţin cunoscute specialiştilor şi publicului larg, din bogatul şi diversul său patrimoniu arhivistic păstrat în Colecţia de Documente. Patrimoniul Muzeul Municipiului Bucureşti cuprinde o generoasă Colecţie de Documente, între care se regăsesc numeroase hrisoave emise de către cancelariile domnilor Ţării Româneşti, începând cu cea de-a doua domnie a Dan al II-lea (1428 iun.-aug. f.z.), redactate pe pergament sau hârtie de către diecii cancelariilor, în limbile slavonă şi română cu caractere chirilice.

- Din 18 mai - la Palatul Suţu: "Ţările Române. Peisaje în gravura Europeană de secol XIX"

Această expoziţie valorifică patrimoniul din Colecţia de Tipărituri şi Imprimate a MMB şi urmăreşte să introducă vizitatorul în universul românesc din secolul al XIX-lea, de la principalele obiective istorice care au captat atenţia la scenele naturalistice constituite în jurul munţilor, văilor, râurilor, pădurilor cu prezenţe umane sau animalice care conferă dramatism compoziţiei. În centrul acestei expoziţii, se va afla peisajul în gravură. Expoziţia se va axa pe expunerea a circa 50 de lucrări care înfăţişează locuri din Ţările Române surprinse de gravori străini. Astfel au fost surprinse elemente de arhitectură urbană sau rurală plasate în cadre naturale specifice spaţiului carpatic.

- Din 27 mai - la Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck: "De la Cap Caliacra la Balcic. Itinerar plastic"

După Primul Război Mondial, Balcicul devine una dintre cele mai iubite destinaţii artistice. La Balcic, după anul 1924, Regina Maria, împreună cu arhitectul român de origine turcă Emil Guneş, va începe să construiască una dintre cele mai speciale reşedinţe ale Casei Regale, palatul Tenha Yuvah (Cuibul liniştit), situat chiar pe malul Mării Negre. La Balcic, Cecilia Cuţescu Storck şi Frederic Storck îşi vor construi la rândul lor o minunată reşedinţă, unde vor veni în fiecare vară. În colecţia Muzeului Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck se păstrează o minunată serie de lucrări ce redau casa artiştilor de la Balcic. Aceste picturi şi desene inedite vor fi expuse în anul 2022, în premieră absolută, în Muzeul Storck din Bucureşti.

- Din 10 august - la Palatul Suţu: "Seria Donaţii şi donatori - Donaţia Ioana Gabriela şi Alexandru Beldiman"

Ioana Gabriela şi Alexandru Beldiman au oferit Muzeului Municipiului Bucureşti, pe parcursului anului 2021, o colecţie generoasă şi diversificată ce îmbogăţeşte astăzi Pinacoteca Bucureşti. Obiectele au calităţi artistice şi documentare deosebite şi au fost grupate, în funcţie de provenienţa acestora, în Fondul Hortensia Masichievici Mişu şi Nicolae Masichievici Mişu, Fondul familiei Beldiman şi Fondul Gabriel Popescu.
Fondul Hortensia Masichievici Mişu, artist plastic, gravor (1916-2011) şi Nicolae Masichievici Mişu (1925-2004, inginer) constă din lucrări provenind din colecţia lui Nicolae (Nicholaus) Mişu (1893-1973), diplomat român interbelic, sportiv de notorietate al perioadei, dar şi lucrări colecţionate de soţii Masichievici Mişu. La realizarea expoziţiei vor contribui reprezentanţi ai Secţiei Artă, Secţiei Istorie, dar şi donatorii - în calitatea lor de istoric de artă (Ioana Gabriela Beldiman) şi, respectiv, arhitect (Alexandru Beldiman).

- Din 12 august - la Muzeul Nicolae Minovici: "Sub însemnul regalităţii: Fotografiile unei tinere principese"

Expoziţia invită publicul către observarea metodelor de autoreprezentare a tinerei Principese Maria la începutul secolului XX în contextul portretisticii. În Capela Muzeului Minovici au fost expuse 11 fotografii cu tânăra Principesă, poziţionate de colecţionarul şi medicul legist Nicolae Minovici într-un cadru tainic, de însemnătate spirituală. Prin recuperarea şi expunerea seriei de fotografii realizate de Franz Mandy, fotograful Curţii Regale, se conturează o încercare de reprivire a unei părţi esenţiale a formulei expoziţionale gândite de Nicolae Minovici. Recuperarea vizează nu doar un aspect esenţial al expunerii originale, cât şi a imaginii în epocă a Principesei Maria şi, ulterior, a Reginei tuturor românilor.

- Din 7 septembrie - la Palatul Suţu: "Familia, Credinţa şi Căminul pictorului Gheorghe Tattarescu"

Expoziţia ,,Familia, Credinţa şi Căminul pictorului Gheorghe Tattarescu" îşi propune să evoce portretul cultural eterogen al acestui artist, dar şi cadrul familial ca un nucleu social. Ceramică românească şi europeană de secol XIX, icoane tradiţionale de autori necunoscuţi, dar şi icoane pictate şi semnate de artist, câteva cărţi din biblioteca pictorului. relevante pentru preocupările sale culturale, grafică mică, caiete de schiţe şi fotografiile de familie vor încerca o remodelare a familiei secolului XIX în sânul propriului cămin ce o adăposteşte.

- Din 9 septembrie - la Palatul Suţu: "Elena Surdu Stănescu - expoziţie de sculptură"

Dialogul dintre materie şi sentimente se structurează în opera sa sculpturală a Elenei Surdu Stănescu prin exprimarea bucuriei, a iubirii şi a mişcării ritmate a trupurilor umane înlănţuite. Sărbătorind împlinirea a 80 de ani de viaţă, sculptoriţa Elena Surdu Stănescu are un palmares impresionant, având peste 45 de expoziţii personale. A expus de-a lungul vieţii în România, dar a avut prezentări remarcabile şi în Italia, Franţa, Spania, Indonezia sau în Coreea de Sud.

- Din 14 septembrie - la Palatul Suţu: "Destinul unei sculptoriţe: Henriette Cihoschi"

Afirmată în perioada interbelică, Henriette Cihoschi (1911-1999) a studiat la Ecole des Beaux-Arts din Paris, cu Henri Bouchard, apoi cu Leon Sicard şi Alexandre Descatoire şi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea maeştrilor Oscar Han şi Corneliu Medrea. Autorii Paul Emanuel Gălăţescu şi Andrei-Paul Stăncioiu au propus Muzeului Municipiului Bucureşti organizarea unei expoziţii care să prezinte câteva dintre creaţiile acestei artiste, însoţite de o secţiune documentară care să ofere detalii privind viaţa şi contextul în care Henriette Cihoschi s-a format şi a expus.

- Din 14 octombrie - la Palatul Suţu: "Doina Lie 2022 - expoziţie jubiliară"

La iniţiativa Asociaţiei Doina Lie, Secţia Artă a Muzeului Municipiului Bucureşti propune organizarea unei expoziţii dedicate acestei sculptoriţe în toamna anului 2022, la etajul Palatului Suţu. Urmaşii artistei, prin intermediul Asociaţiei Doina Lie, au iniţiat organizarea acestei expoziţii de sculptură mică şi grafică, pe care o considerăm necesară atât pentru demersurile de cercetare a patrimoniului deţinut de muzeu, cât şi pentru a oferi iubitorilor de artă contemporană ocazia de a se întâlni cu creaţia unei artiste cu o activitate remarcabilă pentru sculptura românească, inclusiv în arta monumentală.

- Din 26 octombrie - la Palatul Suţu: "Moda la Porţile Levantului"

Muzeul Municipiului Bucureşti este cunoscut pentru ampla şi variata sa colecţie de costume ce acoperă o perioadă de câteva sute de ani, începândcu veşminte fanariote şi terminând cu toalete complete din secolele XIX şi XX, cu bijuterii şi accesorii vestimentare. Vor putea fi admirate în ansamblu şi prin detalii bine alese: rochii confecţionate din catifea sau brocart, decorate abundent cu broderii de fir, pentru jupânese şi jupâniţe, anterie de cutnie, pipiri (haină cu sau fără mâneci, cu poale lungi şi mult încreţite la spate) ciupage din borangic cusute cu fir metalic, fermenele şi cepchene (fermenele cu mâneci lungi şi despicate) al căror piept şi spate era minuţios decorat cu măiestre cusături cu model fitomorf, ilice, şalvari sau poturi de arnăuţi şi surugii, fesuri cu lungi canafi, şaluri de caşmir, foarte preţioase, ce se transmiteau din generaţie în generaţie. Încălţările fine din catifea, în nuanţe rafinate, vin să susţină ideea de culoare, strălucire, fast.

- Din 2 noiembrie - la Palatul Suţu: "Expoziţie-semnal: Pia Massaci"

Născută în 1908, la Constanţa, Pia Massaci este reprezentată în patrimoniul Pinacotecii Bucureşti cu trei lucrări (Piaţa Matache Măcelaru, Flori şi Palatul Elisabeta). Iniţiativa MMB a fost apreciată de către urmaşii artistei, care s-au oferit să contribuie la această cercetare iniţiată de reprezentanţii muzeului, în vederea organizării unei expoziţii-semnal. În cadrul acestei expoziţii vor fi prezentate atât picturile aflate în patrimoniul Pinacotecii Bucureşti, cât şi lucrări selectate din colecţia familiei (aproximativ 15 opere), însoţite de informaţii şi imagini din fondul documentar al familiei artistei.

- Din 15 decembrie - la Palatul Suţu: "Lumea satului în pictura românească"

Un compendiu patrimonial din colecţia Pinacotecii Bucureşti, menit să ilustreze şi să prezinte lumea satului românesc, viaţa ţăranilor şi tradiţiile specifice lumii rurale, va fi expus la finalul anului la Palatul Suţu. Expoziţia este rezultatul unei cercetări laborioase, discursul de prezentare fiind foarte modern şi adaptat viziunilor contemporane de a privi moştenirea culturală tradiţională, în contextul diversităţii civilizaţiei europene.
Din categoria artiştilor moderni apreciaţi pentru modul în care au reflectat "specificul naţional", privit ca o analiză a lumii satului, fac parte pictori ca Octav Băncilă, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Theodor Pallady, Arthur Verona, Nicolae Vermont, Aurel Băeşu, Ştefan Popescu şi mulţi alţii.
Expoziţia poate fi considerată evenimentul expoziţional al sfârşitului de an la Palatul Suţu, în spaţiul dedicat Pinacotecii Bucureşti, şi aduce în atenţia publicului o selecţie impresionantă de lucrări, multe dintre acestea nemaifiind expuse de multă vreme. Călătoria prin satul românesc aduce în faţa privitorului portrete, peisaje rurale, naturi statice, interioare de gospodării ţărăneşti, cu "recuzita" lor specifică, scene de familie şi ocupaţii tradiţionale, satul sub anotimpuri, elemente de costum popular românesc, ceramică şi încă multe altele, de la pictură, grafică şi până la sculptură.

- Pe parcursul întregului an - Proiect online la Muzeul Dr. Nicolae Minovici "Comorile lăzilor de zestre"

Folosind pagina de Facebook a Muzeului Nicolae Minovici - https://www.facebook.com/MuzeulNMinovici - şi website-ul Muzeului Municipiului Bucureşti - https://muzeulbucurestiului.ro/ - pe întreg parcursul anului 2022 va fi prezentat un studiu aprofundat realizat de tineri muzeografi despre colecţia de ţesătură a muzeului, prin care vor fi oferite informaţii despre piese ce au fost mai puţin cercetate şi promovate.

În ordinea redactării prezentărilor, autorii sunt: Ana Maria Măciucă, Cristina Ioniţă, Greta Şuteu, Cezar Petre Buiumaci, Grina-Mihaela Rafailă, Nicoleta Bădilă, Elena Olariu, Angelica Iacob, Mădălina Manolache, Ionuţ Banu, Rodica Ion, Maria-Camelia Ene, Silvia Zamfir

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel