Secretarul de stat din Ministerul Educației Stelian Fedorca a declarat, sâmbătă, că inspectoratele școlare au înregistrat 12.172 de contestaţii, dintre care 7.009 la Limba şi literatura română, după afișarea rezultatelor la evaluarea eaţională.
"Au fost 7.009 contestaţii la rezultatele de la Limba şi literatura română şi 5.163 la matematică, dar nu ştim dacă în primul caz au avut legătură cu subiectul controversat", a declarat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației, Stelian Fedorca, citează RTV.net.
Stelian Fedorca a mai spus că nu poate prezenta situaţia rezultatelor înainte de contestaţii, întrucât sistemul informatic este astfel construit încât nu poate furniza date decât la finalul prelucrării tuturor datelor.
Pentru susţinerea celor trei probe de la evaluarea naţională au fost înscrişi 190.291 de elevi, 6,3 la sută dintre cei care au susţinut probele contestând notele primite.
Contestațiile la evaluarea națională, care au fost depuse vineri, după afișarea rezultatelor, vor fi soluționate sâmbătă şi duminică, urmând ca luni să fie afișate rezultatele finale. În data de 5 iulie va avea loc repartizarea computerizată în licee, care se va desfășura în două etape.
Elevii care au dat evaluarea naţională şi care vor avea media de admitere calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu vor fi repartizați, într-o primă etapă, la liceele dorite, în funcție de media finală.
Elevii care nu au dat evaluarea, se vor înscrie în a doua etapă, pe locurile rămase libere în licee, admiterea acestora urmând să se facă în ordinea descrescătoare a mediilor generale ale anilor de gimnaziu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu