EXCLUSIV  Eugen Preda, omul zilei, uitat. Șansa care a împiedicat Radio România să ajungă ca TVR

semnătură
semnătură

Radio România a împlinit joi, 1 noiembrie, 90 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate, 90 de ani de când prestigioasa instituție publică reflectă cele mai importante evenimente.

Omul uitat al acestui moment este Eugen Preda - părintele Radioului modern, omul care dacă nu ar fi existat, trebuia inventat. Erau toate ”șansele” pentru Radio România să ajungă precum Televiziunea Română, adică fără audiență, prăfuit, depășit de posturile comerciale, o agonie în care să se zbată.

În anii 90, au apărut zeci de radiouri private. Dacă Radio România nu se moderniza și dacă nu reușea să fie echidistant și credibil, probabil că ar fi ajuns în situația TVR, dar șansa Radioului s-a numit Eugen Preda, omul care a ținut un echilibru.

Jurnalistul Val Vâlcu și-a amintit că l-a întâlnit o singură dată, dar a fost suficient încât să-și dea seama ce fel de om era. S-a întâmplat prin anii 92 - 93 când un detașament al Armatei Române pleca în Somalia. Au existat doi reporteri de front: unul trimis de principalul ziar al momentului - Val Vâlcu și Dana Costea de la Radio România. TVR nu trimisese corespondent. Alături de cei doi jurnaliști, mai era un reprezentant din presa militară, fiind o zonă de conflict.

Eugen Preda, director general al Radiodifuziunii între anii 1990 – 1994, a venit personal la aeroport să conducă reporterul care pleca pe front. Numărul doi în presa românească se implica în absolut toate activitățile, în condițiile în care Radio România avea mii de angajați. Nu era treaba directorului să ducă reporterii la aeroport, dar voia să fie mereu acolo unde era nevoie de el, să dea ultimele indicații corecte, să iasă totul bine.

Și de atunci Radio România a fost mereu pe primul loc, lucru care i s-a datorează și lui Ovidiu Miculescu și actualei echipe care a urmat. Radio România a dominat mereu audienţa radio din România pe indicatorii naţional, urban şi Bucureşti, detronând posturi comerciale.

Radio România s-a străduit și l-a inclus în emisiunea de timbre, oamenii radioului nu l-au uitat, în schimb, clasa politică a făcut-o. 

”Să dezorganizăm haosul şi să facem din postul de radio un post ascultat, chiar şi atunci când nu sunt evenimente tragice în România!”

Obiectivul lui Eugen Preda a fost clar: ”Să dezorganizăm haosul şi să facem din postul de radio un post ascultat, chiar şi atunci când nu sunt evenimente tragice în România!”

În perioada iunie 1990 – septembrie 1994 a deţinut funcţia de Director General al Radiodifuziunii Române – şi vicepreşedinte al Radioteleviziunii, instituţie unică la acel moment -, funcţie în care s-a remarcat prin eforturile de a imprima echidistanţă instituţiei, în contextul politic agitat din acea perioadă, dar şi prin viziunea sa democratică, o mare parte din prestigiul public dobândit de Radio România, în plan intern şi extern, datorându-i-se.

Spre surprinderea tuturor, la 29 septembrie 1994, chiar de ziua sa, directorul general al Radiodifuziunii Române, Eugen Preda, îşi anunţă demisia din funcţie, adresând o scrisoare deschisă colegilor, ascultătorilor dar şi Parlamentului ţării.

În scrisoare, Eugen Preda declară că: „Existenţa mea nu ar fi avut sens fără existenţa Radioului. Şi dacă am rezistat profesional celor mai grele momente şi moral celor mai josnice, nedemne şi lipsite de scrupule atacuri la persoană, a fost pentru că am fost convins că locul meu este numai aici, alături de dvs. împreună cu care puteam face ceva pentru România. M-aţi încurajat de multe ori şi m-au încurajat de multe ori ascultătorii, ca şi colegii din presa scrisă. A fost şansa vieţii mele să lucrez alături de dumneavoastră atât de mult timp şi să pot să mă consacru afirmării Radiodifuziunii Române".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel