Cand se intampla sa cunosti cate ceva despre comportamentul animalelor, gestionezi mai usor intalnirea cu un animal politic. Traian Basescu nu e, insa, un animal domestic si devotat omului, el ar putea fi… nu un berbec, ci un animal de prada. Un tigru la panda care urmareste o antilopa, de exemplu?
Tigrul e un animal salbatic, stim cu totii, harazit nu cu ratiune, ci cu instinct. Instinctul de supravietuire a speciei ii dicteaza deci sa-si omoare prada ca sa se poata hrani. Animalul Basescu face, insa, parte dintr-o alta specie, el e, mai curand, animalul care, desi rational, ucide pentru a-si delimita teritoriul si a fi seful suprem. Nu e singurul. Nici noi, alte exemplare ale speciei umane, nu santem straini de aceeasi miza. Deosebirile dintre specii devin tot mai palide. “Avem toate defectele animalelor, mai putin calitatile lor”. Sau: ma intreb care-i animal si care-i om! Sau…mai, animalule!
Cum animalele traiesc, precum noi, in comunitati oranduite de ierarhii bine stabilite, Traian Basescu ar putea fi masculul Alpha. Hm, tocmai ce v-am facut un compliment, domnule presedinte! In haitele de caini, de lupi si de alte vietuitoare, masculul Alpha este seful, el e recunoscut de ceilalti, e respectat si temut pentru ca e cel mai puternic. Osul cel mai mare sau carnea cea mai buna a prazii ii revine lui, iar celorlalti membri al haitei nici nu le trece prin cap sa-i puna la indoiala acest drept suprem. Cand femelele intra-n calduri, tot el are intaietate, iar ele sunt onorate sa i se daruiasca intru devotament si perpetuarea speciei. Doar cand imbatraneste sau puterile ii slabesc, fie ca-i ranit sau bolnav, un alt mascul puternic, in mod natural, il ataca, il rapune si se instaleaza in fruntea haitei, fara sa poata fi contestat de ceilalti. A ajuns acolo printr-o lupta dreapta si, firesc, pentru ca s-a instalat pe tron…a murit regele, traiasca regele! El, cel mai puternic acum, devine cel mai in masura sa conduca haita. Dar si s-o apere. La oameni cam tot asa se-ntampla. La oameni, insa, precum Traian Basescu, “codul etic” din regnul animal e anulat de “ratiunea” care spune ca poti fi seful suprem si altfel: intimidezi exemplarele slabe, iar pe cele puternice le elimini prin viclenie si nu prin infruntarea barbateasca, proprie unui mascul dominant. In aceasta logica, Traian Basescu este masculul dominant care, undeva “suspendat” intre regnul uman si cel animal, domina prin orice alte mijloace decat lupta dreapta, corp la corp. Armele lui tin, de siretenie si de un alt instinct, acela de a-si “ucide” rivalii cu orice pret.
Cand, ca ziarist, se-ntampla sa te afli fata in fata cu el, nu e indicat sa te bati cu armele lui. N-ai nicio sansa ! Mai curand e bine sa-l scoti din teritoriul lui si sa-l atragi pe teren neutru, daca pe terenul propriu e mai greu sa-l aduci. Pentru ca, desi nu intotdeauna, poate fi un adversar de temut. Admitand ca universul e doar energie, in confruntarea cu energiile raului, daca raspunzi cu acelasi tip de energie, nu faci decat sa potentezi raul, intrand in dinamica lui. Zambetul, intr-o intalnire c-un astfel de om, poate fi o arma mult mai eficienta decat privirea incruntata si tonul rastit. Sa-l privesti in ochi pe Traian Basescu si sa-i sustii privirea cu sclipiri de otel, si asta poate fi esential in economia intalnirii. Cautatura lui albastra, nu tocmai blanda, nu te poate traversa cu fiori reci, daca ii opui o privire suava care nu exclude sa rostesti intrebari ce (i) se cuvin. Nu cred in jurnalismul inchizitorial, nu cred ca negrul e negru taciune si albul e imaculat intotdeauna. Nuantele sunt importante, iar jurnalistii bine-ar fi sa nu le ignore, asa cum o facem de prea multe ori. Eu, marturisesc, simt radical, de cele mai multe ori. Dar ma incapatanez sa gandesc echilibrat. Ne joaca prea multe feste mintea, cu alte ocazii, ca, in virtutea aceluiasi echilibru atotguvernator, sa nu ne faca si servicii din cand in cand. Si mai e ceva: Traian Basescu nu e un demon, iar noi nu suntem niste ingeri. Nici noi, jurnalistii, nici ei, politicienii ce vor veni dupa el. Nici noi, “poporul”, pentru ca el, Traian Basescu, e produsul nostru, pentru ca si el si altii sunt acolo dintre noi si alesi de noi, nici noi pentru ca, va intrebati vreodata: meritam mai mult? Un popor care inca mai poate perora despre vagoanele pline cu aur cu care a plecat in ’47 Regele, care poate crede ca Ponta si Antonescu ii aduc pe rusi sau ca “jidanii” sunt la originea raului planetar, ce fel de discernamant poate avea cand e vorba de cei care-l conduc? Sigur, speranta incepe sa dea semne de viata, Piata Universitii mai misca din cand in cand, rar, cand cutitul ne ajunge la os, spirite libere si vocale mai avem, oameni luminati mai exista si ei in Romania. Nu e suficient, totusi. Cand coboara printre noi, intelectualul roman rateaza, vai, lamentabil si ridicol, de cele mai multe ori, iar cand se retrage, ingretosat (nu-i de mirare), emite judecati ce plutesc undeva intr-un eter rupt de realitati la care, desi stridente, el, intelectualul, devine, in mod inexplicabil, miop. Iar cand intelighentia romana se lasa si sedusa in partizanate ale vremii, risti, contempland-o, sa te abandonezi, la randu-ti, unei “melancolii” vecine cu cea invocata de domnul Andrei Plesu, de atatea ori…
Si pentru ca tot veni vorba de domnia sa, pentru care, in ciuda ne-regasirii mele in parerile sale recente, am o veche slabiciune, simt nevoia acum sa-i spun: eu, domnule Plesu, cu berbecul m-am lamurit, aleg gastele !
VEZI AICI CE SPUNE MIRCEA BADEA DESPRE INTERVIUL CRISTINEI ȚOPESCU
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
