€ 5.2358
|
$ 4.5179
|
Curs valutar: € 5.2358
|
$ 4.5179
 

România, criticată pentru lipsa de influență la Bruxelles. Georgiana Teodorescu (ECR): Peștele de la București se strică
Autor: Ion Voicu

imagine cu georgiana teodorescu Foto: Facebook Georgiana Teodorescu

Europarlamentarul Georgiana Teodorescu, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a vorbit pentru DC NEWS despre lipsa de vizibilitate a României la Bruxelles.

Presa de la Bruxelles scrie că România este "marele absent" de la masa deciziilor UE, citând cinci diplomați și oficiali europeni care au afirmat că Bucureștiul "evită frecvent să se implice public în negocieri sensibile sau să promoveze activ propriile interese".

Europarlamentarul Georgiana Teodorescu, membră a Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a explicat pentru DC NEWS de ce țara noastră se confruntă cu această imagine în instituțiile europene.

"Să pornim de la cultura organizației. După '89, schimbarea de generații și de echipe - au plecat mulți activiști închistaţi în dogmă, ineficienți, dar și tehnicieni, experți, oameni cu contacte în mediul diplomatic, de la post. Noii veniți, entuziaști, dar fără conexiuni, s-au specializat în timp. Unii dintre ei au alăturat capacităților profesionale personale și experiența, dar au fost ținuți în linia a doua de către cei parașutați politic la post. Postul în diplomație a fost văzut ca o sinecură, cu diurnă, valută, confort, vacanțe în țări occidentale sau exotice, pe banii statului. În instituțiile europene am sosit cu întârziere din cauza ezitărilor regimului Iliescu și am găsit locurile de conducere ocupate deja de colegii cu vechime în sistem. Să nu uităm că țările Visegrád au trei ani avans față de România sau Bulgaria.

Georgiana Teodorescu: Lipsa de experiență și pregătire, poate și specificul național, și-au spus cuvântul

Apoi, din nou lipsa de experiență și pregătire, poate și specificul național, și-au spus cuvântul. În loc să se ajute unul pe altul, să se tragă în sus unul pe altul, ai noștri se străduiau să îl dea laoparte pe compatriot, fie că era de la alt partid sau avea altă orientare politică, fie că îl vedea ca pe o amenințare. În loc să coopereze și să se coordoneze, se ocoleau, se confruntau, se bârfeau unii pe alții.

Dacă mulți dintre funcționari au reușit să câștige încrederea instituțiilor europene în care lucrau, să facă performanță și să avanseze în aparatul tehnic, au reușit prin efort personal, fără sprijin de la București. Clasa politică nu a înțeles, nu înțelege temele europene complicate, complicata arhitectură instituțională și nu are capacitatea de a ridica probleme și de a furniza soluții, de a construi coaliții de sprijin pentru un proiect sau altul, mai ales pentru proiectele de interes național. Vulnerabili din cauza slabei performanțe interne, au preferat poziția ghiocelului, a elevului care nu și-a făcut temele, dar speră că nu va fi scos la tablă și încă stă cuminte în bancă trecând neobservat. Sau se oferă să șteargă tabla, să aducă materialul didactic din cancelarie, să se facă util profesorului, doar-doar scapă o notă de trecere.

"Peștele de la București se strică"

Presa interesată de la Bruxelles semnalează lipsa românilor din pozițiile de conducere din instituțiile europene. Este o observație corectă, dar nu e corect să dăm vina pe funcționarii din aparat sau pe diplomația românească. Peștele de la București se strică.

Mai țineți minte cum a reacționat Klaus Werner Iohannis când românii, revoltați de vetto-ul Schengen, de lipsa de reacție, mergând până la umilință, a autorităților, au hotărât să boicoteze vârfurile Austriei? "Nu va fi ni-ci-un boicot", a spus Iohannis apăsat, să ne intre bine în cap că nu își va strica el vacanța la schi și nu va refuza medaliile primite pe la sindrofii în stațiunile din Alpi pentru supărarea românilor", a spus Georgiana Teodorescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close