Emma Nicholson a venit în România pentru a-l vizita, la Jilava, pe fostul premier Adrian Năstase.
Emma Nicholson a fost raportor în Parlamentul European şi a fost o apropiată a lui Adrian Năstase, scrie Antena 3.
Vizita Baronesei Emma Nicholson la Penitenciarul Jilava, unde este încarcerat Adrian Năstase, reprezintă un lucru firesc pentru cei care l-au cunoscut şi apreciat, a declarat duminică pentru Agerpres avocatul fostului premier Lucian Bolcaş. El a subliniat că Adrian Năstase, fost premier şi ministru de Externe, reprezintă o personalitate recunoscută atât în planul relaţiilor externe, dar şi prin ţinuta sa de universitar specialist în dreptul internaţional. "Personal, nu cunosc nimic direct în legătură cu vizita Baronesei Emma Nicholson, dar mi se pare un lucru absolut firesc ca cercuri europene şi democratice să se intereseze de situaţia lui Adrian Năstase care a fost una dintre marile personalităţi europene în perioada post-revoluţionară. Este o personalitate atât pe planul relaţiilor externe pe care le-a realizat în favoarea României, cât şi prin ţinuta sa de universitar specialist în dreptul internaţional. Evident, o asemenea personalitate şi desfăşurarea procesului unei astfel de personalităţi, maniera în care acesta este ţinut în continuare în executarea unei pedepse demult executată impresionează oficialităţile europene care l-au cunoscut şi l-au apreciat", a subliniat Lucian Bolcaş.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu