Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins, miercuri, toate cererile probatorii legate de martorii solicitaţi pentru a fi audiaţi de către apărătorii lui Adrian Năstase, în procesul Trofeul Calităţii.
Instanţa a apreciat că citarea şi audierea lui Adrian Balaban-Grăjdan şi a lui Alin Teodorescu, așa cum au cerut apărătorii lui Năstase, nu sunt pertinente şi utile cauzei.
"În ceea ce priveşte aspectele legate de constituirea sau neconstituirea Inspectoratului de Stat în Construcţii ca parte civilă sau legate de existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu al ISC, instanţa constată că sunt suficiente probe la dosarul cauzei", a declarat preşedintele completului de cinci judecători.
În privinţa reaudierii Rovanei Plumb, a lui Ion Dumitru şi a lui Liviu Harbuz, instanţa a respins cererea cu motivarea că audierea martorilor s-a făcut la prima instanţă, atât în prezenţa avocatului, cât şi a părţilor, aceştia putând formula întrebări.
De asemenea, instanţa a respins şi cererea avocaţilor lui Năstase de a fi audiaţi 30 de noi martori, cu motivaţia că probaţiunea propusă nu este concludentă şi pertinentă, fiind "un demers excesiv, care ar afecta celeritatea".
Completul de cinci judecători al ICCJ au respins şi solicitarea cu privire la efectuarea de adrese la CSM legate de numirea judecătoarei Ioana Bogdan, motivând că, din verificările efectuate de completul de judecată de dinaintea deliberărilor la Biroul de resurse umane ale ICCJ, a rezultat că aceasta nu are probleme în plan profesional.
Magistraţii instanţei supreme au reluat, miercuri, discuţiile în dosarul în care Adrian Năstase şi celelalte persoane acuzate în dosarul "Trofeul calităţii" au contestat condamnările primite.
Avocaţii lui Adrian Năstase au cerut completului de cinci judecători al ICCJ audierea lui Adrian Balaban-Grăjdan şi Alin Teodorescu în calitate de martori, cerând totodată reaudierea lui Ion Dumitru, a Rovanei Plumb şi a lui Liviu Harbuz.
Avocaţii lui Năstase au solicitat instanţei să încuviinţeze audierea fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Constantin Adrian Balaban-Grăjdan, demis după ce a trimis la instanţa supremă o adresă prin care arăta că ISC nu se mai constituie parte civilă în dosarul "Trofeul calităţii".
"Balaban-Grăjdan a ocupat funcţii de conducere şi în 2008 la ISC şi poate relata din corespondenţa internă a ISC că nu există prejudiciu, şi poate relata care a fost insistenţa din 2008 a DNA cu privire la constituirea ISC ca parte civilă", au spus avocaţii.
Totodată, potrivit avocatului Ion Cazacu, reaudierea lui Balaban-Grăjdan, Alin Teodorescu, Ion Dumitru, Rovana Plumb şi a lui Liviu Harbuz este concludentă deoarece judecătorul fondului nu a dorit să consemneze depoziţiile acestora şi a respins apărării o serie de întrebări adresate martorilor.
Avocatul a mai cerut emiterea unor adrese la Consiliul Superior al Magistraturii şi la Monitorul Oficial pentru remiterea decretului prezidenţial de numire în funcţia de judecător a Ioanei Bogdan.
"În Monitorul Oficial nu există un decret de numire a judecătoarei Ioana Bogdan, am introdus numele persoanei în motorul de căutare Monitor Expert şi rezultatul a fost zero. Am căutat şi numele judecătorului din componenţa actualului complet şi am găsit decretele de numire", a spus Ion Cazacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu