Descoperire arheologică misterioasă în apropierea unor ruine biblice din Ierusalim - Video

Foto: Freepik
Foto: Freepik

O reţea veche de aproape trei milenii de canale săpate în piatră descoperite recent în Ierusalim i-a uluit pe arheologi, având în vedere absenţa unor descoperiri biblice comparabile şi legăturile evidente cu un străvechi templu şi palat evreiesc care a existat în trecut în apropiere, transmite Reuters.

Canalele, adânci până la genunchi şi datând din urmă cu 2.800 de ani, se află în afara zidurilor Oraşului Vechi din Ierusalim. Ele sunt concentrate în două zone separate printr-o distanţă de 10 metri.

Testele criminalistice realizate asupra canalelor nu au descoperit urme de sânge, a precizat Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi - excluzând un potenţial rol jucat în sacrificarea animalelor pentru banchete sau în cadrul unor sacrificii religioase.

VIDEO



De asemenea, canalele nu par să fi fost construite pentru a permite scurgerea într-o singură direcţie sau să ducă spre un bazin unic, sugerând că nu erau folosite pentru eliminarea apelor reziduale sau a precipitaţiilor, a precizat aceeaşi instituţie israeliană, al cărei partener de cercetări ştiinţifice este Universitatea din Tel Aviv.

"Ne-am uitat la această instalaţie şi ne-am dat seama că am descoperit ceva unic", a declarat arheologul Yiftah Shalev într-un comunicat, în care a spus că descoperirea reprezintă "un mister".

Este posibil ca aceste canale să fi fost folosite pentru a pregăti o marfă "asociată cu economia templului sau a palatului", a declarat arheologul Yuval Gadot în acelaşi comunicat.

"Producţia de pânză, de exemplu, necesită plasarea îndelungată a inului în apă, pentru ca acesta să se înmoaie. O altă posibilitate ar fi ca în acele canale să fi fost depozitate curmale, care erau lăsate să se usuce la soare pentru a produce sirop de curmale", a adăugat Yuval Gadot.

Descoperirea arheologică, realizată în Parcul Naţional "Oraşul lui David", va fi deschisă pentru public începând de săptămâna viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel