Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, a semnat un nou protocol de înfrățire, respectiv dintre Sectorul 1 și orașul israelian Nazaret Illit.
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a marcat încă o acțiune pe plan extern, reușind în aceste zile să semneze un nou protocol de înfrățire, de data aceasta cu orașul israelian Nazaret Illit, după circa un an de consultări.
"Le mulțumesc gazdelor noastre pentru primirea caldă pe care au făcut-o delegației noastre. Momentul semnării a fost încărcat de emoție atât pentru că, la eveniment, a fost prezent primul român stabilit în Nazaret Illit, în urmă cu 54 de ani (chiar în anul în care eu vedeam lumina zilei), cât și pentru că omologul meu, primarul Ronen Plot, este originar din Bălți.
Sper ca domnul primar să onoreze invitația noastră de a ne întoarce vizita chiar în acest an, un an aniversar pentru țările noastre: Israelul împlinește 70 de ani de la înființarea statului modern, iar noi, un veac de la Marea Unire", a declarat Dan Tudorachei.
La rândul său, Ronen Plot, primarul Nazaret Illit, a declarat că speră că va fi deschis un nou drum între cele două părți, care va duce la cooperarea în toate domeniile în beneficiul locuitorilor celor două comunități.
Înființarea orașului Nazareth Illit a fost concepută la începutul anilor 1950, iar în 1957 acesta a fost fondat în nordul Israelului.
Inițial, așezarea era denumită "cartierul evreiesc" din Nazaret, apoi Kiryat Natzeret. Numele Nazareth Illit a fost adoptat în 1958. În 1961, Nazaret Illit a fost recunoscut ca un consiliu local municipal, în 2016 orașul având o populație de 40.244 locuitori.
Potrivit CBS, în 2014, în Nazaret Illit evreii și non arabii erau majoritari, 64,4%, ponderea arabilor fiind de 21,6%.
Una dintre cele mai cunoscute fabrici de aici este cea de ciocolată, Strauss-Elite, din zona industrială a orașului, cu peste 600 de muncitori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News