EXCLUSIV  Cum pot să scape părinții de plata meditațiilor? Profesoara Mariana Badea, despre alternativa pe care o are pentru familii

DC News: ⁠Ce v-a inspirat să realizați acest dicționar de personaje literare și cât de dificilă a fost selecția personajelor incluse?

Prof. Mariana Badea: ⁠Dicționarul de personaje literare este o idee mai veche, numai că a fost mai întâi Dicționarul pentru gimnaziu, apoi Dicționarul pentru liceu, iar acum am adunat la un loc toate personajele respective, am refăcut caracterizările în funcție de baremul actual, universal-valabil, și am adăugat încă vreo 50. Noul Dicționar a adunat 135 de caracterizări, în total. Nu am realizat o selecție, ci am caracterizat personajele din toate operele literare care definesc literatura română sau care s-au studiat/se studiază în școala românească.

DC News: ⁠A existat vreun personaj dintr-o operă literară care v-a pus în dificultate în ceea ce privește analiza și prezentarea sa? Dacă da, care a fost acesta și de ce?

Prof. Mariana Badea:⁠ ⁠Personajele din teatrul absurd sunt dificil de „caracterizat”, pentru că acestea nu au trăsături caracteriale umane, ci un comportament „absurd”, irațional, o „gândire” și o viziune cu totul diferite decât au oamenii obișnuiți. De altfel, aceste personaje sunt nou-introduse în dicționar – nu se mai găsesc nicăieri „caracterizate” – și mă refer la autori de teatru absurd, cum sunt Matei Vișniec și Eugen Ionesco.

O atenție specială am acordat construcției personajelor din proza de analiză psihologică sau din romanul experienței, acești eroi fiind mult mai complecși, mai profunzi în concepții, cu o stare interioară absolutizantă și mereu în căutare de certitudini.

O structură aparte au personajele din proza fantastică a lui Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu – opere nemuritoare, de referință pentru includerea lor în literatura universală de mare valoare spirituală.

Din păcate, ele nu se mai studiază și sper ca păcatul să cadă asupra celor care au decis să fie scoase aceste opere din Programa școlară și din Programa de bacalaureat. Elevii contemporani nu beneficiază de o profunzime în simțire și gândire, „studiază” doar câte o operă pentru fiecare dintre cei 17 autori canonici, care rămân 14, pentru că Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu și Marin Sorescu nu vor fi niciodată subiecte la bacalaureat, pentru că n-ar mai lua nimeni examenul. De ce? Pentru că acești doi critici literari, esențiali pentru contribuția lor covârșitoare la direcționarea și dezvoltarea literaturii române, nu au opere „cu poveste” și, să știți, că aproape nimeni – și mă refer la profesori – nu-i mai predă elevilor. Iar Marin Sorescu figurează numai cu drama-parabolă „Iona”, destul de dificilă pentru a fi redată în scris la examen. Am vorbit cu mulți elevi, nici n-au auzit de numele lor, darămite să-i și „studieze”. În „Dicționar de personaje literare” viețuiesc personajele fantastice din operele cu care toți ne-am putea mândri pentru concepțiile profunde, preluate în propria structură spirituală, fără de care ne situăm la o spoială de simțire.

Ceea ce are inedit acest Dicționar este explicarea UNIVERSULUI LITERAR referitor la personaje: „Comicul și umorul – categorii estetice”, „Sursele comicului în comediile lui I.L.Caragiale”, „Arta narațiunii la Ion Creangă”, „Noua estetică în literatură a lui Camil Petrescu” și „Mircea Eliade - personalitate complexă a culturii și a literaturii române”.  

DC News: Ce sfat le-ați oferi elevilor pentru a reține mai ușor trăsăturile esențiale ale personajelor literare?

Prof. Mariana Badea: ⁠O întreagă experiență de viață și cunoașterea firii umane se pot dobândi prin observarea atentă a comportamentului, a gândirii, a reacțiilor oamenilor din jurul nostru, a persoanelor pe care le cunoaștem sau a celor cu care ne întâlnim pentru prima oară. Sunt strident de asemănătoare acestea cu eroii din Dicționar. Personajele sunt reprezentative pentru specia umană, scriitorii s-au inspirat din viața reală și mă refer mai ales la personajele realiste, dar și la cele care au viziuni sau trăiri mult mai profunde decât cele obișnuite. 

Din literatură, eu am căpătat o experiență și un fler deosebit în cunoașterea situațiilor, a întâmplărilor, a atitudinii sau a reacției persoanelor cu care vin în contact. Am intuit, astfel, adevăratele intenții, vorbele prefăcute, atenția și respectul formale, sinceritatea sau minciuna. Despre toate acestea m-au învățat personajele literare și să știți că foarte rar m-am înșelat asupra oamenilor reali.  

DC News: Credeți că un astfel de dicționar poate fi util și profesorilor, nu doar elevilor? În ce mod ar putea sprijini activitatea la clasă?

Prof. Mariana Badea:⁠ Eu nu mă erijez într-un îndrumător pentru profesori, deși mulți dintre colegii de română recunosc faptul că le sunt folositoare cărțile scrise de mine. În cei 25 de ani de când scriu cărți pentru elevi – am publicat aproximativ 30 de așa-zise auxiliare – am avut parte de tot felul de experiențe în relația cu profesorii, unele extrem de neplăcute, altele măgulitoare sau de-a dreptul laudative.

Vă pot da câteva exemple, cele mai multe aflate de la elevii din alte școli, cu care am venit în contact întâmplător sau m-au căutat ei ca să-mi spună indignarea, adesea disprețul față de un cadru didactic care s-a comportat penibil. Chiar există!

Unor elevi li se dicta dintr-o carte care avea coperte protectoare ca să nu se vadă titlul. Copiii se săturaseră să scrie în clasă după dictare, așa că, atunci când doamna a ieșit în pauză, au avut curajul să dea coperta la o parte și au văzut că era cartea mea, pe care, doamna, de altfel, o interzisese cu desăvârșire: Să nu vă prind cu cărțile „Badea”! Alt profesor, văzând pe banca unei eleve o carte de-ale mele, a aruncat-o, urlând, pe fereastră: „Când văd cărțile Badea mi se urcă sângele la cap. Să nu vă prind cu mizeriile astea!”. Pur și simplu!

Sunt, însă, mulți profesori care apreciază aceste cărți, mai ales proaspeții absolvenți, adică profesori la început de carieră didactică, pe care nu-i învață nimeni în facultate ce și cum să predea unor copii, nu sunt familiarizați cu Programa, cu cerințele examenelor. Aceștia, ba chiar cei cu experiență și interesați de elevi, recunosc ajutorul extraordinar oferit de cărțile „Badea”. O tânără profesoară de română mi-a spus că a așezat Trilogia „Literatura română pentru elevi” în bibliotecă, alături de Istoria literaturii scrisă de George Călinescu. O altă doamnă profesoară mi-a destăinuit că „a făcut” mulți bani din meditații, ținând cartea mea pe genunchi și dictându-le copiilor. Destul de mulți colegi au acasă „raftul Badea” în bibliotecă.

Oricum, vreau să accentuez faptul că unele cărți sunt unice pe piața auxiliarelor didactice (oribilă denumire): Trilogia „LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU ELEVI. POEZIA. PROZA. DRAMATURGIA”, „GRAMATICA ACTUALIZATĂ”, „EXERCIȚII DE GRAMATICĂ ACTUALIZATĂ - REZOLVATE ȘI EXPLICATE” și acest nou „DICȚIONAR DE PERSONAJE LITERARE”.

Și, de ce nu, o carte la care am muncit foarte mult, pentru că eu nu am predat niciodată la gimnaziu, așadar, nu am văzut cu ochii minții privirile elevilor mei, ca să-mi dau seama dacă au înțeles ori ba ce scriu. Și această carte este unică prin modul de abordare a testelor, de altfel, stereotipe și inadecvate pentru copiii de 14-15 ani. M-am frământat mult și m-am imaginat  în fața elevilor,  gândindu-mă cum, în ce fel și de unde să abordez rezolvarea acestor teste stereotipe. Așa am și intitulat cartea: EVALUAREA NAȚIONALĂ – „O ABORDARE UNICĂ ȘI INEDITĂ”. Am aflat de la Editura Pro Universitaria, unde a fost publicată cartea, că, în timp de o lună de când a apărut, s-au  distribuit aproape 3.000 de exemplare și toate semnalele, atât de la colegii mei profesori, cât și de la copii, au fost extraordinare. Un băiat mi-a zis: „Acum am înțeles, în sfârșit, ce sunt testele astea și ce vor cerințele alea de la mine. Mi s-a făcut clar în cap”. 

DC News: ⁠Ce părere aveți despre dificultatea operelor literare din programa școlară? Credeți că elevii de astăzi au nevoie de alte tipuri de resurse pentru a le înțelege mai bine?

Prof. Mariana Badea:⁠ Dificultatea operelor literare nu se poate aprecia, pentru că în Programa școlară nu sunt indicate titluri de opere, nici autori și mă refer la gimnaziu. La liceu se nominalizează cei 17 autori canonici, curente și epoci literare, dar nu titlurile operelor. Așadar, nu se pune problema „dificultății operelor”.

În opinia mea, elevii, ca să-și poată înțelege identitatea spirituală, trebuie să parcurgă cele mai importante opere literare, aceleași care vor avea întotdeauna cititori, din care motiv autorii lor se află – definitiv – în Pantheonul culturii române.

După cum am spus, eu n-am predat niciodată la gimnaziu, dar acum, odată cu scrierea cărții pentru Evaluarea Națională, m-am documentat, am citit manuale, am parcurs toate testele-model sau pe cele date la examene, adică toate testele elaborate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, ca să înțeleg nu numai cerințele, ci și de ce are nevoie un copil ca să le rezolve.

Ceea ce m-a „izbit” în manualele de gimnaziu a fost uimirea reprezentată de „bârfă” sau de „eu n-am zis, ea/el a făcut așa”, „s-a luat după mine”, adică atitudini specifice copilăriei, contraziceri infantile fără nicio legătură cu orele de curs. Sau, n-ar trebui să aibă legătură, dar manualele sunt „obsedate” de obligația „lucrați în perechi”, „lucrați în grupe de 3-4 elevi”:

„Lucrați în perechi. Fiecare elev formulează un set de trei întrebări. [...] Adresează întrebările formulate colegului tău/colegei tale, apoi răspunde întrebărilor formulate de el/ea.

„Lucrați în grupe de 3-4 elevi”.

„Lucrați în grupe de 4-6 elevi”.

Cele mai multe sunt „Lucrați în perechi”, la fiecare text de 5, 6, 7 ori...

Așa sunt toate „îndrumările” notate după textele sau după fragmentele de text din manuale. Eu cred că se iscă tot felul de controverse: Doamnă, Cutărică nu vrea să fie pereche cu mine! Doamnă el/ea a spus greșit, eu am zis bine! Doamnă, mie..., Doamnă el/ea... etc., adică pâră și conflicte.

Dar la finalul „Unității”, testul de Evaluare schimbă total adresarea, devine cerință la persoana a II-a singular: „precizează”, „transcrie”, „indică”, „menționează”. Nu am reușit să aflu de ce trebuie să lucreze mereu „în perechi”, din moment ce fiecare elev este notat individual în catalog, tot „individual” dă testele în fiecare modul - că tezele s-au desființat (mare prostie din partea ME) și tot „individual” merge copilul la examen.

Sursa foto: Mariana Badea, Facebook

***

În cele din urmă, profesoara Mariana Badea a răspuns unei întrebări „care nu s-a pus”. „NEBUNIA MEDITAȚIILOR!”, își intitulează aceasta „of-ul”.

Motto: „Se poate învăța și fără meditații. Trebuie oprită această nebunie. Părinții să înțeleagă că această nevoie este doar a lor, nu și a copiilor”. (Prof. Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” - București)

Prof. Mariana Badea:⁠ Meditațiile au devenit o nebunie care nu se mai poate controla, mai ales pentru examenul de Evaluare Națională! Este o disperare dementă! Zici că dacă „n-ai prins” o meditație, ți s-a terminat aerul. Ședința de meditație, așa am auzit, a ajuns la sume incredibile, între 250 și 350 de lei, adică 1.000-1.500 de lei pe lună. Trebuie să te programezi din vară, ca să prinzi un meditator, căruia să-i dai mulți bani, deși adesea copilul le spune părinților că nu înțelege nimic și nu poate ține minte deloc. Părinții sunt agitați, pun presiune incredibilă pe copil, care, la rândul lui, este din ce în ce mai confuz, mai stresat și mai speriat.

Situația se justifică, oarecum, pentru că acești copii de 14 ani – sunt totuși, copii – susțin primul examen din viața lor, un EXAMEN-CONCURS, care le trasează drumul în viață. Copilul are așteptări de la el, părinții și profesorii, la fel. Eșecul poate avea efecte puternice asupra copilului: fie se deprimă, fie se crede incapabil, fie se teme că nu va face nimic în viață, fie se jenează față de colegi sau de profesori, oricum, există consecințe psihice greu de remediat.

Problema, din punctul meu de vedere, are două cauze: 

• Prima ar fi aceea că părinții își plătesc conștiința, dau mulți bani ca să se consoleze că au făcut sacrificii pentru copilul lor, și unii chiar se sacrifică financiar, dar se alină că au întreprins tot ceea ce a depins de ei, ca să-l ajute.
• A doua mare greșeală, capitală, aș zice, este că nici părinții, nici copiii nu mai sunt obișnuiți SĂ ÎNVEȚE DIN CĂRȚI! Trebuie să-i spună meditatorul, pe mulți bani, CEEA CE SCRIE... TOT ÎN CĂRȚI, din care, de altfel, le și dictează! Este totul o nebunie paroxistică! Părinții își plătesc conștiința, iar copiii acumulează cam 50% din ceea ce ar reține dintr-o carte explicită, care costă, poate, a zecea parte dintr-o oră de meditație, bani plătiți o singură dată, nu săptămânal, un an întreg!

Copilul care învață singur, înțelege și ține minte aproape 100% din ceea ce citește. În plus, beneficiază și de memoria vizuală. Cel căruia i se povestește la meditație – orice fel de subiect – mai știe maximum 50% și pentru scurt timp, de aceea nu-și formează o gândire proprie despre nimic. În mintea lui, totul este trecător, totul rămâne temporar și parțial.

Acești copii devin foarte influențabili, pentru că așteaptă mereu sprijinul cuiva și consideră că trebuie să-i spună cineva cum să acționeze în diverse situații. Vă împărtășesc toate acestea din experiență proprie, nu numai ca profesoară, ci și ca mamă. Cultura generală și capacitatea de a gândi profund și de unul singur nu se formează povestindu-i cineva „la ureche”. Cu atât mai mult pentru bacalaureat. Unii fac meditații ca să le povestească doamna „Baltagul”, de exemplu, ca atunci când erau mici și le spuneau bunicii povești, pentru că ei nu știau să citească. Acuma, că au crescut, știu?!?! Este chiar jenant, dacă nu rușinos, să nu-ți poți citi singur o operă de 3-4 sute de pagini. Chiar dacă aceste opere nu au... poze.

În altă ordine de idei, mă și mir cum copiii de clasa a VIII-a rămân zdraveni, din punct de vedere psihic, rezolvând de zeci și zeci de ori același test, iar și iar, schimbând doar un element al cerinței, restul fiind o stereotipie, un șablon cu care „meditatul” se chinuie  săptămânal – sau mai des – un an întreg! Și dacă CNPEE-ul îi și izbește cu o poezie de Lucian Blaga, ca s-o comenteze pentru 20 de puncte, prăbușirea psihică este de neevitat.

Sfătuiesc părinții să-și deprindă copiii cu cărți, pe care să le prețuiască, deoarece și profesorii – atât la ore, cât și la meditații – tot din cărți le explică, tot din cărți îi învață, tot din cărți le dictează.

Mă refer aici STRICT la Limba și literatura română! La mate... poate e altceva.

„CĂRŢILE SUNT CEI MAI TĂCUŢI ŞI CONSTANŢI PRIETENI; SUNT CEI MAI ACCESIBILI ŞI ÎNŢELEPŢI CONSILIERI, ŞI CEI MAI RĂBDĂTORI PROFESORI”.  (Charles W. Eliot)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News