CSM cere Monei Pivniceru semnarea unui Pact pentru justiție

Alina Ghica, preşedinele Consiliului Superior al Magistraturii,   îi cere ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, semnarea unui Pact pentru justiţie, precizând că se doreşte o colaborare deschisă cu Ministerul Justiției şi enumerând şi recomandările Comisiei Europene în cadrul MCV.

 "După cum cunoaşteţi, în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 23 august 2012 au fost aprobate măsurile care vor fi luate de CSM, ca urmare a recomandărilor din cuprinsul Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu asupra progreselor României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, publicat la 18 iulie 2012. Având în vedere rolul şi funcţiile sale constituţionale, Consiliul Superior al Magistraturii va urmări îndeplinirea măsurilor care îi revin nemijlocit şi va veghea la asigurarea mijloacelor necesare pentru eficientizarea sistemului judiciar în ansamblu, pentru a răspunde nu doar recomandărilor Comisiei, ci şi aşteptărilor cetăţenilor români", se arată în scrisoarea judecătoarei Alina Ghica către inistrul Justiției, Mona Pivniceru.

"În scurtul timp care a mai rămas până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, dar şi în perioada imediat următoare intrării în vigoare a acestui important cod, e necesar un efort al puterii Executive, dar şi al celei judecătoreşti, ca împreună să găsească resursele necesare implementării acestuia. În acelaşi timp, trebuie să înceapă pregătirea implementării fără sincope a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală", arată Alina Ghica.

 De asemenea, Alina Ghica scrie că CSM va continua implementarea Proiectului privind "Stabilirea şi implementarea unui volum optim de lucru al judecătorilor şi grefierilor şi asigurarea calitaţii activităţii instanţelor", urmărind îndeaproape concluziile la care ajunge consultantul şi propunând soluţiile adecvate. De asemenea, Consiliul va pune în aplicare recomandările ce vor fi formulate de Banca Mondială în raportul final al Proiectului "Analiza independentă privind eficienţa sistemului judiciar". "Pentru întărirea responsabilităţii şi integrităţii în sistemul judiciar, CSM va sprijini în continuare consolidarea capacităţii instituţionale a Inspecţiei Judiciare şi este decis să ia măsuri disciplinare ferme. De asemenea, Inspecţia Judiciară va continua monitorizarea situaţiilor ce pot afecta reputaţia sistemului judiciar. CSM va continua implementarea Strategiei de întărire a întegrităţii în sistemul judiciar ca parte componentă a Strategiei Naţionale Anticorupţie şi monitorizarea implementării şi va sprijini activităţile de formare profesională în materie de etică şi deontologie profesională. Totodată, Consiliul va întreprinde noi demersuri pentru formarea profesională în domeniul unificării practicii judiciare şi va sprijini activitatea Institutului Român de Informaţii Juridice", notează şefa CSM în scrisoarea către noul ministru.

 "Ne exprimăm speranţa că şi puterea Executivă, inclusiv Ministerul Justiţiei, precum şi cea Legislativă, vor lua urgent măsuri pentru ca Raportul ce va fi publicat până la finele anului 2012, care va avea în vedere cu precădere modul de îndeplinire a recomandărilor privind respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar, determinate de evoluţiile de pe scena politică înregistrate începând cu 6 iulie, să consfinţească progrese reale şi efective, iar nu simple promisiuni", scrie şefa Consiliului Superior al Magistraturii.

 În acest sens, preşedintele CSM apreciază că se impune semnarea neîntârziată a unui Pact pentru justiţie, de către reprezentanţii celor trei puteri: Legislativă (preşedinţii celor două camere ale Parlamentului); Executivă (Guvern, Preşedintele României), Judecătorească (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public).

 "Solicităm să se renunţe la pârghiile politice de dominare a justiţiei - abrogarea prevederilor legale prin care ministrul Justiţiei a devenit titular al acţiunii disciplinare, prevederi pe care, ca membru al CSM, le-am criticat anterior adoptării acestora şi după adoptare. Nu în ultimul rând, vă solicităm sprijinul pentru asigurarea unui buget corespunzător pentru justiţie în anul 2013, în care să fie incluse proiecţiile bugetare pentru noile coduri, dări pentru plata restanţelor salariale pentru magistraţi şi personalul auxiliar. Consiliul Superior al Magistraturii solicită garanţii ferme din partea puterii Executive pentru punerea în practică a fiecăruia dintre solicitările de mai sus, precum şi sprijinul Ministerului Justiţiei, printr-o colaborare inter-instituşională constructivă, pentru realizarea măsurilor asumate de CSM", conchide președintele CSM în scrisoarea adresată ministrului Justiției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel