EXCLUSIV  Criza energiei. Daniela Dărăban: Atunci când deschidem geamul şi avem caloriferele pornite, ies pe geam banii de la buget

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ksenia Chernaya)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ksenia Chernaya)

Daniela Dărăban, director executiv Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a atras atenția asupra dezechilibrului dintre forța statului și furnizorii de energie.

"Acest pachet de măsuri adoptat, cu intrare în vigoare de la 1 aprilie, este un pachet strict cu măsuri de protecţie. Aceste măsuri de protecție pentru consumatorul final clar au nevoie de alte măsuri complementare. Este nevoie de investiţii în zona de producţie, este nevoie de acţiune clară în zona de eficiență energetică. În România, se risipeşte foarte multă energie în continuare, iar în noile condiţii de piaţă chiar nu cred că ne permitem. Mai mult, să ne înţelegem! Atunci când deschidem geamul şi avem caloriferele pornite, ies pe geam banii de la buget, adică banii noştri. Trebuie să devenim un pic mai responsabili şi nu este vorba despre a ne reduce confortul, ci de a fi un pic mai responsabili în modul în care consumăm energia.

Şi, poate - o chestiune care, într-adevăr, printr-o compensaţie destul de generoasă, care s-a acordat în ultimele cinci luni şi se are în vedere şi în perioada următoare prin plafoanele de prețuri stabilite, poate că, la nivelul de consum, şi modul responsabil de consum, şi măsurile de eficiență energetică, fără o acţiune concretă din partea statului, planuri foarte corecte şi acţiuni de audit, în special audit energetic pentru instituţiile publice, clădirile publice - vă spun sincer că atunci când toată lumea se bucură de un ajutor nu va fi interesat să găsească nişte soluţii - atunci aceste acţiuni trebuie să vină clar din partea statului, în următoarea perioadă. Plus alte măsuri, de legislaţie off shore care trebuie să pună în funcţiune nişte capacităţi care întârzie de câţiva ani buni", a spus Daniela Dărăban.

"Trebuie să existe un echilibru"

"În zona de furnizare și distribuție, noi ne menținem opinia că, atunci când alegi să intervii în zona de protecție socială prin intermediul unor operatori - această schemă este aplicată prin intermediul furnizorilor care prefinanțează această schemă, urmând că ulterior să îşi recupereze banii printr-o procedură de decontare de la stat - trebuie cumva ca aceşti furnizor să devină parteneri cu tine în aplicarea acestor măsuri. Eu sunt de acord că trebuie o instituţie să se sigure că nu există costuri nejustificate care se duc în zona de decontare, dar în acelaşi timp, dacă ne uităm la regimul de sancțiuni, foarte multe de acolo sunt asociate cu cu amenzi din cifra de afaceri - care vă spun sincer nu fac decât să scoată de pe lista un furnizor, pentru că nimeni nu îşi va permite să plătească acea amendă şi să şi trăiască ulterior - sunt total nebalansate. Acolo nu există niciun echilibru între ceea ce trebuie, poate şi ține de furnizor şi ceea ce se amendează. 

În acelaşi timp, trebuie să existe un echilibru între forţa statului şi putința celui care este chemat să implementeze o serie de măsuri. Noi aplicăm prevederile legale, dar modificările trebuie să ţină cont de toate problemele identificate şi în aceste cinci luni de zile. Avem, de exemplu, în continuare un articol care spune că, prin hotărâre de guvern, se poate modifica valoarea cuantumului, a plafonului. Credeţi-mă, dacă se face în 24 de ore implementarea în sistemele informatice, va crea o problemă. Eu am înţeles că multă lumea doreşte să simplifice această problemă legată de adaptarea sistemelor informatice la nivelul furnizorilor, dar nu este o problemă pe care putem să o ignorăm. Atunci vom avea tot felul de situaţii, cum am experimentat şi astă toamnă, când sistemele informatice ale furnizorilor nu au putut fi ajustate în timp atât de scurt. Sunt tot felul de vulnerabilităţi care sunt asociate cu amenzi din cifra de afaceri, dar care vin din faptul că multe nu ţin de furnizori", a mai spus Daniela Dărăban. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel