Codruţa Kovesi își încheie mandatul de Procuror General, după șase ani

kovesi
kovesi

Procurorul General,  Codruţa Kovesi,  îşi încheie, de marţi, activitatea, aceasta fiind singurul procuror general al României care îşi duce mandatul până la capăt, toţi predecesorii săi fiind schimbaţi din motive politice, cu excepţia lui Ilie Botoş, care a demisionat.

În 26 august 2006, ministrul Justiţiei de atunci, Monica Macovei,  a nominalizat-o pentru funcţia de procuror general al României pe Laura Codruţa Kovesi, confirmată de şeful statului.

 În 2 octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de reînvestire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru o perioadă de trei ani, pentru Laura Codruţa Kovesi.

 A doua oară a fost propusă de fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, în 25 septembrie 2009.

 Potrivit articolul 54 din Legea 303/2004 privind statutul magistratului arată că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

 Alineatul 3 al articolului citat prevede că preşedintele României poate refuza motivat numirea în funcţie, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

 Cu o săptămână înainte de a fi semnat decretul prezidenţial, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ pentru reînvestirea Codruţei Kovesi, motivele expuse fiind mai mult de ordin personal decât legate de probleme manageriale. Avizul negativ dat Codruţei Kovesi era previzibil după ce a amendat public anumite măsuri dispuse de Secţia CSM, ea dând de înţeles că nu se poate face auzită în interiorul Consiliului.

De-a lungul timpului, Kovesi a fost acuzată, nu de puţine ori, că a transformat Parchetul General în instrument de luptă politică a lui Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel