”Cerșetorul” lui Băsescu, Gruia Stoica, a cumpărat HZ Cargo, compania croată pentru transportul feroviar de marfă

gruia stoica deceee
gruia stoica deceee

Grampet Group, deținut de Gruia Stoica, a câștigat licitația pentru privatizarea companiei de stat croate pentru transport feroviar, HZ Cargo. După ce Stoica a oferit suma de 202 milioane de euro pentru CFR Marfă, omul de afaceri a licitat acum 144 de milioane pentru 75% dintre acțiunile acțiunile HZ Cargo, iar tranzacția urmează să fie finalizată la sfârșitul lunii viitoare, scrie daily.rportal.hr, citat de Hotnews. Președintele Traian Băsescu l-a atacat, luni, într-o conferință de presă, pe Gruia Stoica, despre care a spus că cere cu disperare bani la bănci pentru a putea cumpăra CFR Marfă.

Grampet Group, compania mamă a Grupului Feroviar Român, a avut singura ofertă care să îndeplinească condițiile impuse de statul croat, învingând o firmă din Austria, Rail Cargo, și una din Cehia, AWT.

”Suntem extrem de bucuroși și de mândri că putem să fim unii dintre ambasadorii României peste hotare și că putem să fim o sursă de mândrie pentru România și pentru conaționalii noștri, așa cum sportivii de marcă ai țării reprezintă cu onoare tricolorul românesc oriunde concurează”, transmite Grampet Group într-un comunicat.

Compania lui Gruia Stoica va fi nevoită să preia toate obligațiile HZ Cargo, inclusiv garanțiile de 106,5 milioane de euro. Totodată, Grampet Group urmează să investească imediat 30 de milioane de euro în reînnoirea materialului rulant al companiei și în programele compensatorii pentru surplusul de angajați.

Gruia vrea și compania de stat bulgară pentru transport feroviar

”În plus, rămânem în pole-position în competiția pentru privatizarea operatorului feroviar de stat din Bulgaria, BDZ Cargo, unde așteptăm continuarea privatizării după așezarea situației politice”, se precizează în comunicatul Grampet.

Potrivit Novinite, agenția pentru privatizare de la Sofia a decis să anuleze procedura de privatizare a diviziei de marfă din cadrul companiei bulgare de căi ferate.

Conform aceluiași comunicat, compania omului de afaceri Stoica încearcă în continuare să achiziționeze o fabrică de reparat vagoane din SUA.

Băsescu: Gruia cerșește credite la bănci

”Cel care a câştigat la CFR Marfă caută cu disperare bani la bănci pentru a plăti valoarea la care s-a negociat. Marea mea problemă este că ştiind despre câştigător că are credite pe propria companie, ştiind că trebuie să împrumute 200 de milioane, ce va face cu investiţiile? Dacă acum investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania, şi nu îi găseşte, de unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei. E nevoie de locomotive moderne, depouri modernizate. Cheia rămâne dăca acel câștigător va putea să o modernizeze și dacă nu cumva ca să își achite datoriile va tăia zeci de mii de vagoane. S-ar putea ca eu să greșesc, dar fiind vorba de o companie atât de mare aș vrea să fiu prudent și nu entuziasm”, spunea Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel