Ce pregătesc monarhiștii de 10 mai, Ziua Monarhiei

Regele Mihai Regina Ana
Regele Mihai Regina Ana

Vineri, 10 mai, românii vor sărbători Ziua Independenței și Ziua Regatului Român, iar monarhiștii sunt invitați să celebreze acest moment, onorându-i așa cum se cuvine pe Regele Mihai și pe Regina Ana.

[caption id="attachment_313988" align="alignleft" width="277"] foto: libertatea.ro[/caption]

Adevărații monarhiști - nu cei care doar se declară monarhiști - sunt invitați pe 10 Mai, la ora 17:30, în fața fostului Palat Regal (actualul Muzeu Național de Artă) - lângă statuia Regelui Carol I - pentru a-și manifesta public crezul de Ziua Monarhiei.

Organizatorii au pregătit o serie de evenimente la care pot participa, și sunt invitați, toți ce care cred și susțin că Monarhia poate salva România.

Vor avea loc strângeri de semnături, diferite personalități ale vieții culturale vor lua cuvântul, iar simpli cetățeni vor fi intervievați. Toate acestea în ideea de a se arăta că suveranitatea și / sau monarhia au susținere populară.

La ora 19:00 va fi depusă o coroană de flori la statuia Regelui Carol I.

Acrobații aeriene în cinstea Regelui și Reginei

Formația de acrobație aeriană Iacării Acrobați va defila, după ora 17:00, la verticala Palatului Elisabeta din București. Axul de zbor va fi Arcul de Triumf - Lacul Herăstrău. Pentru al doilea an consecutiv, piloții își vor prezenta omagiul aerian din cele trei avioane Yak-52, fabricate în România.

Desfășurarea „Garden Party-ului” obișnuit este incertă, din cauza stării de sănătate precare a Reginei Ana. Acesta ar trebui să aibă loc la Palatul Elisabeta, în jurul orei 18:00, iar la eveniment este așteptat și Regele Mihai. Prezența Regelui este însă condiționată de evoluția stării de sănătate a Reginei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel