Cannes 2017. Salutări din Rusia. Fără dragoste

Nu ne trecea prin cap că va lipsi din palmares. Știm ce s-a întâmplat. De data aceasta, Andrei Zviaghințev a dat tonul. Nota sa obținută la bursa criticilor internaționali, organizată de revista Screen International, este, deja, foarte mare. Toate filmele semnate de cineastul rus după Întoarcerea, uluitorul său debut din 2003 cu care obținea, dintr-un foc, Leul de aur la Veneția, veneau către noi învăluite într-o tristețe a lucidității, a constatării răului care macină raporturile umane într-o epocă mereu în căutarea propriei rațiuni de a fi.

În ultima sa creație, Leviathan, monstrul marin era lângă noi, pe o plajă apropiată, și nu numai ca o amenințătoare metaforă a haosului înconjurător. Acum, în Loveless (caietul program a preferat titlul original, Nelybov), nu mai este vorba de tristețe, spaimă, deznădejde, stări până la urmă trecătoare. Pur și simplu acum oamenii, și ne putem include toți aici, par să fi ajuns într-un ținut de gheață, cu ceea ce numim deobicei sentimente extirpate ca după o operație. Nu mai există nici măcar elementara tresărire a vreunei minime întrebări existențiale.

La 53 de ani, artistul se desparte de frumoasa, înălțătoarea mitologie a sufleului rus.Ultima zvâcnire a fost Întoarcerea. O lasă în seama altora. Nelybov este unul dintre cele mai crude filme pe care le-am văzut în ultima vreme. Ca o operație rece, fără anestezie. De altfel, autorul însuși își expune incredibil de cinic miezul subiectului : „Doi soți vor să se despartă. Situație mai degrabă banală. Amândoi au alte proiecte, vor să o ia de la capăt, să înceapă un alt capitol de viață, cu noi parteneri. Nu le rămâne decât să se descotoroseacă de piedica ce le stă în cale, copilul lor Alioșa, păpușa de cârpă pe care și-a aruncă unul altuia în față".

[citeste si]

Las în urmă citatul pentru a-mi continua gândul de dinainte.Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată, în tot cee ce ne-a trecut prin mână ca literatură rusă, prin fața ochilor ca film rusesc, un portret de mamă mai necruțător, harpie cu privire de gheață, incapabilă de un gest uman. Tot ceea ce își amintește despre venirea pe lume a lui Alioșa este că a chinuit-o 24 de ore cu durerile facerii. Are un amant, tip socialmente bine situat, freamătă la gândul instalării în uriașul apartament al acestuia din urmă. Tatăl pare mai cumsecade, oricum, și el are o iubită care așteaptă un copil.

Amândoi au pierdut deprinderea, dacă au avut-o vreodată, de a se ocupa de fiul lor, de a afla dacă are ceva în cap, în suflet. Nu bagă de seamă că, ori de câte ori se ceartă, cel mic se retrage după o ușă, plângând amarnic. Mai mult, nu bagă de seamă decât cu întârziere absența de acasă a băiatului. Dar am minimaliza filmul dacă l-am reduce la căutarea unui mic fugar. Un întreg peisaj uman defilează cu prilejul investigațiilor, un peisaj altul decât cel știut din alte pelicule.

Se trăiește și se muncește în plină modernitate, clădiri de sticlă și oțel, cu corporatiști supuși ritualurilor stricte, cărora trebuie să li se supună, fie și cu prețul minciunii. Doar școala mai arată ca o închisoare iar departamentul de specialitate al poliției nu dispune de suficiente forțe pentru a declanșa o mare acțiune de căutare, de aceea se bazează pe ajutorul organizațiilor de voluntari. Bineînțels, mama și tatăl iau parte, dar nu împreună. Separat, ca și cum ar participa la un joc de societate. Între timp, viața merge înainte, ca după orice pierdere, dar parcă, după despărțirea de un copil, ritmurile obișnuite se instalează mai greu. Nimeni nu se aștepta, cred, ca Zviaghințev să aducă înapoi fugarul.

Nu vom ști niciodată ce s-a întâmplat cu el. Cineastul respectă pariurile subînțelese, nicio concesie sentimentală. Deși acțiunea se petrece undeva prin împrejurimile St.Petersburgului, nu zărim nicio clipă frumusețile marelui oraș. Decoruri reci, de iarnă, copaci cu chiciură. Foștii soți au alte familii, și-au uitat fiul. Doar o fotografie rămasă cine știe cum pe un stâlp, mai păstrează amintirea lui Alioșa. Ca și în Copilăria lui Ivan al lui Tarkovski, dar pe coordonate atât de diferite, mica viață a eroului, atâta câtă va fi fost, a trecut pe lângă noi ca atingerea unei aripi de înger mustrător.

Elogiind-l pe Zviaghințev, un critic străin apropia Fără dragoste de filmele noastre Moartea domnului Lăzărescu și 4,3,2.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News