Operaţia pe cord deschis la care a fost supus Cornel Dinu şi care a durat 8 ore a reuşit, iar administratorul delegat al FC Dinamo se află la Reanimare. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, fostul antrenor al echipei Dinamo s-a prezentat la Spitalul Floreasca după ce a suferit un infarct.
Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de doctorul Şerban Brădişteanu, cel care s-a ocupat de Cornel Dinu încă de când acesta s-a internat, pe 19 iulie.
"Domnul Dinu este stabil şi urmează o perioadă de reechilibrare până la trezirea completă. S-au făcut atâtea by-pass-uri câte au trebuit. Au fost extinse zonele care au necesitat intervenţie. Cordul său a fost oprit 60-80 de minute. Surprizele au fost în prima perioadă, înainte de începerea operaţiei, când cordul era extrem de slăbit, şi a durat până l-am reechilibrat.
Contracţiile de la sfârşitul operaţiei au fost mai bune decât la început. Până se va trezi pot trece câteva ore sau poate dura chiar până mâine dimineaţă.
A fost o operaţie dificilă, dar ne-am aşteptat la asta. De aceea am şi aşteptat ca acele leziuni de infarct să se cicatrizeze. Sperăm că la cord nu va mai fi nevoie de intervenţii. El se va simţi normal, ca după orice operaţie de aşa amploare. Îşi va putea relua activitatea normal. Poate în următoarele ore vom oferi mai multe detalii", a declarat medicul Şerban Brădişteanu.
După operaţie, Cornel Dinu se află la Terapie Intensivă, unde va fi în continuare ţinut sub observaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu