Premierul Emil Boc a declarat miercuri seară în cadrul unei emisiuni la TVR că extinderea impozitării, inclusiv la persoane plătite cu drepturi de autor, este absolut necesară pentru sprijinirea unui sistem public de pensii care nu se poate autosusţine. În ciuda faptului că majoritatea jurnaliștilor contribuie la pensii private, nu se pot face excepții de la această decizie. În ultima perioadă, premierul este tot mai criticat că nu stimulează munca şi că se taxează prea mult, prin introducerea CAS pe drepturi de autor. Boc s-a apărat de critici, susținând că nu a făcut decât să impună în România principiul că orice sursă de venit se impozitează.
În ceea ce privește riscul ca noile măsuri să încurajeze evaziunea fiscală, de exemplu angajații să nu își mai ia salariul pe drepturi de autor, ci să fie plătiţi la negru, premierul a spus că acest lucru se întâmplă în prezent.
Pe de altă parte, în condițiile în care nemulțumirile sunt tot mai profunde în societatea românească, Boc a precizat că nu este laș să fugă, nu și-a scris niciodată demisia din funcţia de prim-ministru, dar a insistat că nu se agaţă de funcţie şi că dacă nu va mai fi sprijinit de către colegii din partid şi coaliţie, va pleca în concediu.
Tot ieri, dar la finalul unei ședințe de guvern la care a asistat și președintele Traian Băsescu, Boc a anunța că proiectul de rectificare bugetară este redactat în proporţie de 95% şi va fi discutat cu experţii FMI, urmând să fie aprobat de Guvern după aceste discuţii. O misiune a Fondului va fi prezentă la Bucureşti în perioada 26 iulie - 4 august pentru a cincea revizuire a acordului cu România, în cadrul căreia va evalua evoluţia economiei şi va discuta cu autorităţile despre obiectivele economice pentru următorul an, inclusiv bugetul pe 2010.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu