În 2000, Mihai Mitoşeru era pe culmile succesului în industria media din România, fiind gazda sau invitatul celor mai vizionate emisiuni tv. Un accident de circulaţie, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, l-a scos din lumina reflectoarelor şi i-a şters numele din memoria telespectatorilor.
Pe 2 iulie 2000, în timp ce conducea pe DN 3A un Matiz, Mihai Mitoşeru a provocat un accident rutier în urma căruia logodnica sa, Cristina Duca a murit. Accidentul s-a produs la ieşirea spre Bucureşti din localitatea Dragoş Vodă, jud. Călăraşi. În jurul orei 14, autoturismul în care se aflau cei doi, s-a răsturnat de şase ori în încercarea de a depăşi un camion, fiind la un pas de a ajunge pe calea ferată. Logodnica lui Mitoşeru, Cristina Duca, a murit pe loc, el fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca cu un elicopter al Aviaţiei Utilitare.
După acest moment, numele lui Mitoşeru a mai fost rostit, în presă, numai în legătura cu acest cumplit accident, iar cu timpul referirile la Mitoşeru au dispărut aproape complet.
Citeşte şi:
Şerban Huidu, implicat într-un accident grav pe DN1, la Timişul de Sus: Două persoane au murit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu