Aflarea sexului bebelușilor înainte de naștere ar putea fi interzisă de Consiliul Europei

ecograf02279416
ecograf02279416

Conform unei decizii a Consiliului Europei, care se află în dezbatere, este posibil ca aflarea de către părinți a sexului bebelușilor în urma  ecografiilor, înainte de nașterea acestora, să fie interzisă.

Măsura este menită să   pună capăt întreruperilor de sarcină selective în funcţie de sexul viitorilor copii. Consiliul Europei vrea, de asemenea, ca medicii să fie instruiţi şi să nu mai dezvăluie sexului unui copil în stadiul embrional. În ultima   perioadă a crescut numărul părinţilor care apelează la întreruperea de sarcină în situaţia în care sexul viitorului copil nu este ce îşi doresc, informează Daily Mail.

Recomandarea de a interzice aflarea sexului bebeluşului în urma unei ecografii vizează 47 de state din Europa. Această decizie va fi dezbătută luna viitoare în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Experţii atrag atenţia asupra faptului că întreruperile de sarcini selective în funcţie de sexul viitorilor copii a devenit o practică extrem de frecventă în statele fostei Uniuni Sovietice, membre ale Consiliului Europei. În aceste ţări raportul băieţi-fete este de 112 la 100.

În mod normal, diferenţa dintre numărul de bebeluşi de sex masculin şi cei de sex feminin este mult mai mică. Potrivit statisticilor, întreruperile de sarcină selective dezavantajează feţii de sex feminin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel