Fotbalistul dinamovist Andrei Mărgăritescu a fost reţinut pentru 24 de ore alături de alte şase persoane în dosarul privind furtul de maşini de lux. Fostul dinamovist Cristi Munteanu şi o altă persoană au primit interdicţie de a părăsi localitatea şi s-a început urmărirea lor penală, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
"Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început urmărirea penală faţă de nouă persoane, şapte fiind în stare de reţinere şi urmează să fie prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă. Cei şapte sunt acuzaţi de înşelăciune, fals în declaraţii, instigare la fals intelectual şi tăinuire. Alte două persoane vor fi cercetate în libertate şi a fost emisă ordonanţă de a nu părăşi localitatea. Şi împotriva lor s-a pornit urmărirea penală", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Calitalei.
Cristi Munteanu, fost portar la Dinamo, și un alt fotbalist audiați în cazul unui furt
Mijlocaşul dinamovist Andrei Mărgăritescu şi Cristi Munteanu, fostul portar al lui Dinamo, au fost audiaţi marţi într-un dosar privind furturi de maşini. Mărgăritescu a fost reţinut pe aeroport, când se pregătea să plece cu echipa la Cluj. Cei doi fotbalişti au fost audiaţi la Serviciul Furturi Auto al Poliţiei Capitalei. Potrivit poliţiei, cei doi ar fi cumpărat o maşină de lux furată.
Se presupune că autoturismul în care a fost surprins Cristi Munteanu îi aparţinea lui Mărgăritescu. Acesta a fost oprit de poliţie la aeroport, pe când se pregătea să se îmbarce alături de ceilalţi dinamovişti în avionul de Cluj. "Este incredibil ce se întîmplă! L-au ridicat de parcă era Al Capone!", ar fi spus colegii lui Mărgăritescu, citaţi de gsp.ro. Echipa Dinamo va juca mâine la Bistriţa, cu Gloria, în prima manşă a semifinalelor Cupei României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News