Urmărește emisiunea live


Băsescu îi va decora pe salvatorii victimelor tragediei din Apuseni

salvatori apuseni
salvatori apuseni

Președintele Traian Băsescu îi va decora pe cei  aproximativ 20 de localnici din comuna Horea, care au fost implicaţi în activităţile de căutare a avionului prăbușit în Apuseni. Primăria Horea a primit o adresă de la Administraţia Prezidenţială prin care se solicită nominalizarea persoanelor care au găsit avionul şi i-au salvat pe supravieţuitori.

”Am primit o adresă din partea unui consilier prezindeţial în urmă cu două zile prin care ni se cere să nominalizăm persoanele implicate direct în căutarea avionului şi salvarea supraviețuitorilor. Acum lucrăm la listă pentru că trebuie să o transmitem astăzi (joi – n.r.). O să propunem peste 20 de persoane, la care trebuie să scriem exact ce au făcut în seara în care s-a prăbuşit avionul. Nu ştim şi nu ne-a spus nimeni de la Administraţia Prezidenţială pentru ce trebuie să trimitem această listă”, a declarat secretarul Primăriei Horea, fostul deputat Cornel Olar. Acesta se va regăsi pe lista propunerilor, fiind implicat activ în acţiunea de mobilizare a sutelor de oameni care au căutat avionul în seara respectivă.

În fruntea listei se vor afla, potrivit lui Olar, cei trei săteni care au ajuns primii la aeronava prăbuşită: Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Todea. Surse neoficiale susţin că ceremonia de decorare a sătenilor din Horea se va desfăşura duminică, 1 februarie 2014. Tot duminică este programată şi şedinţa CSAT în care se va dezbate modul în care s-au implicat instituţiile statului în operaţiunea de căutare a avionului prăbuţit în Apuseni.

 De asemenea, lista propunerilor îi cuprinde şi pe restul sătenilor premiaţi în urmă cu o săptămână de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia: Valentin Nicola, Ioan Neag, Ioan Ciprian Trif, Sorin Trif, Ardelean Todea, Petru Trif, Nicolae Oneţiu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel