Apropiatele sărbători aglomerează granițele din vestul țării, unde românii iau cu asalt supermarketurile din țările vecine. Au prețuri mici, drumuri bune, iar produsele, după cum spun majoritatea care fac cumpărături la vecinii noștrii, sunt mult mai diversificate.
Timişorenii şi-au făcut deja o tradiţie din a-şi face cumpărăturile de sărbători, în ţările vecine. Mii de români din judeţele învecinate frontierei cu Serbia şi Ungaria şi-au făcut deja un obicei din a merge peste graniţă pentru a face cumpărăturile săptămânale. Astfel, românii măresc profitul comercianţilor unguri şi sârbi.
Preţurile mai mici nu sunt singurul motiv pentru care mulţi timişoreni, arădeni, cărăşeni şi bihoreni aleg să-şi facă mare parte din cumpărături în Ungaria sau Serbia. Ofertele la reducere sunt mult mai variate, gama de produse oferite este mult mai mare şi condiţiile sunt mai civilizate, scrie adevarul.ro.
Dacă în România, un litru de lapte înpece de la 4 lei şi poate ajunge chiar şi la 7-8 lei, în Ungaria, cei din vestul ţării pot cumpăra lapte cu 0.50 de cenţi, la preţ aproape înjumătăţit. Cele mai ieftine produse sârbeşti sunt produsele din carne de pui şi porc ţi sucurile carbogazoase, alături de apa minerală. Astfel, un bax de sucuri din gama Coca -Cola poate fi achiziţionat cu numai 5 euro la vecinii noştri sârbi.
La trei ani de la demararea proiectului Aquapolis Szeged, ungurii au inaugurat cel mai mare aquaparc din Europa de Sud-Est. Aflat în centrul Szegedului, la doar câteva minute de zona istorică, centrul spa a costat peste 35 de milioane de euro. Cel mai modern centru spa şi de relaxare din Ungaria va putea fi luat cu asalt şi de locuitorii din vestul României, obişnuiţi cu băile de week-end în ţara vecină.
Timişorenii, arădenii şi orădenii sunt avantajaţi de legăturile rutiere rapide cu oraşele maghiare sau din Serbia. Timişoara este legată de graniţa cu Ungaria prin drumul către Cenad, care este foarte bun, astfel încât într-o oră se ajunge la graniţă. În Serbia se ajunge şi mai uşor, prin vama de la Moraviţa. Oraşul Vrsac, aflat la distanţă mică de frontiera cu România este o altă destinaţie preferată de timişoreni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu