ANI a constatat că şeful Romgaz, Marcel Adrian Piteiu, a fost în conflict de interese, existând şi indicii privind comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie.
Acuzațiile vin după ce Piteiu ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator şi care a obţinut beneficii de peste 66 milioane de lei.
Potrivit ANI, Marcel Adrian Piteiu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de reprezentant legal al SNGN Romgaz SA Mediaş, "a participat la luarea deciziilor şi a îndeplinit acte în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin aprobarea de referate de necesitate, documentaţii de atribuire, rapoarte şi hotărâri privind desemnarea ofertelor câştigătoare şi prin încheierea de contracte comerciale cu SC APROV SA Mediaş", societate la care a deţinut, în perioada 2001 - 2005, calitatea de administrator, beneficiul patrimonial obţinut de firmă fiind de 66.454.374,17 lei (aproximativ 15.218.442 de euro). Marcel Adrian Piteiu a deţinut succesiv, în perioada 18 martie 2005 - 19 ianuarie 2009, în cadrul SNGN Romgaz SA Mediaş, funcţiile de director general adjunct (începând cu data de 18 martie 2005), director la Direcţia Explorare (începând din 15 iunie 2007) şi director general (începând din 19 ianuarie 2009). Totodată, Piteiu a deţinut şi funcţia de administrator în cadrul societăţii APROV SA Mediaş, în perioada 07 noiembrie 2001 - 25 mai 2005, a precizat ANI. ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către Marcel Adrian Piteiu a infracţiunii de conflict de interese, precum şi a infracţiunilor asimilate celor de corupţie.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News