Rusia susține că a ocupat trei sate noi în estul Ucrainei.
Rusia a revendicat sâmbătă responsabilitatea pentru capturarea a trei sate din estul Ucrainei, unde forţele Moscovei au avansat, relatează Agerpres, citând AFP.
Armata rusă a anunţat într-un comunicat că a capturat localităţile Derilove şi Maiske din regiunea Doneţk, precum şi Stepove din regiunea Dnipropetrovsk. Conform Ministerului rus al Apărării, Moscova a capturat aproximativ 0,8% din suprafaţa totală a Ucrainei de la începutul anului.
Între timp, Ucraina a anunţat că o persoană a fost ucisă şi alte 12 rănite într-un atac aerian rusesc din cursul nopţii în regiunea Herson din sud-estul ţării, adăugând că un alt atac a avariat căi ferate din regiunea vecină Odesa.
Moscova susține că o rafinărie de petrol din regiunea rusă Ciuvaşia şi-a suspendat operaţiunile după un atac cu drone ucrainene în spatele liniei frontului.
Ca răspuns la atacuri, Ucraina vizează în mod regulat industriile militare şi complexurile energetice ruseşti, inclusiv rafinăriile de petrol.
Precizăm că până acum încercările diplomatice de a pune capăt conflictului, care se apropie acum de al patrulea an, au eşuat. Preşedintele american Donald Trump a sugerat că Ucraina ar putea reuşi să-şi recupereze întreg teritoriul de la Rusia, care şi-a afirmat hotărârea de a continua ofensiva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News