Chirurgia robotică a parcurs, în doar două decenii, un salt tehnologic spectaculos – de la sisteme rudimentare, cu precizie limitată, la platforme de generația a V-a capabile să „simtă” țesuturile.

Invitat la DC Medical și DC News, dr. Bogdan Marțian, director medical al Spitalul Clinic SANADOR, a explicat cum tehnologia haptică schimbă fundamental siguranța și controlul actului chirurgical.

De la mișcări limitate la precizie inegalabilă

Potrivit dr. Bogdan Marțian, roboții chirurgicali sunt utilizați de aproximativ 20 de ani, însă noua generație este cu adevărat surprinzătoare.

„Inițial, roboții chirurgicali au fost niște instalații în bună măsură rudimentare, care reușeau să transfere către pacient ceea ce dorea chirurgul să facă, sau mișcările pe care le făcea chirurgul. Acurateția cu care lucrul ăsta se realiză, evident că nu era grozavă inițial, posibilitățile robotului de a integra disecții și mișcări pe mai multe planuri erau limitate, poziționarea roboților era limitată, accesul în cavitatea peritoneală, abdominală era limitată.

Odată cu dezvoltarea roboților a generației a IV-a majoritatea lucrurilor acestora s-au rezolvat și calitatea mișcărilor, precizia mișcărilor, a instrumentelor susținute de brațele robotului, dar comandate de către chirurg de la distanță, a devenit inegalabilă prin orice alt mijloc”, povestește acesta.

Generația a V-a: robotul care „simte”

În ultimii doi ani, în Europa, iar recent și în România, a fost lansată generația a V-a a celui mai vechi producător de roboți chirurgicali. Noua tehnologie rezolvă una dintre cele mai importante vulnerabilități ale chirurgiei robotice: lipsa percepției tactile directe.

„Chiar dacă între timp au apărut mai mulți producători, sunt vreo șase sau șapte tipuri de roboți, nu toate variantele sunt de mare performanță, dar au început să producă și alții, anul acesta s-a lansat generația a V-a a producătorului cel mai vechi de roboți, care este într-adevăr impresionantă, pentru că rezolvă două, trei dintre puținele lucruri pe care generația precedentă nu le rezolva.

Ar merita spus că singurul handicap, să spunem, al robotului față de chirurgia clasică este faptul că în chirurgia clasică noi simțim cu mâinile noastre proprii țesuturile și forța și tensiunea pe care o aplicăm atunci când facem gesturi chirurgicale, iar în chirurgia minim-ivazivă și evident că și în robotică chiar mai mult decât în minim-ivazivă, capacitatea asta de a simți este mult redusă, nu este zero. Unii pretind că ar fi zero, dar nu este chiar zero, pentru că odată cu antrenarea, cu experiența căpătată în utilizarea instrumentelor robotice, avem un oarecare control și percepție a forței cu care mișcăm sau prindem țesuturi.

În generația a V-a lucrul ăsta a fost rezolvat și dacă depășim nivelul optim pe care noi îl stabilim, de prindere și de manipulare a țesutului, nu putem aplica forță în plus. Deci aduce capacitatea asta, se numește haptică, de a sesiza forța cu care executăm niște manevre. Și ăsta este un lucru extraordinar, pentru că acesta era principalul handicap”, explică Dr. Marțian.

Robotul - un „calculator” între chirurg și pacient

Departe de a înlocui chirurgul, Dr. Marțian subliniază că robotul este doar o extensie tehnologică a acestuia, oferind mai mult control, siguranță și finețe în intervențiile complexe.

„Robotul trebuie înțeles de fapt ca un calculator, în esență foarte simplu spus, este un calculator care este interpus între chirurgi și pacienți. Sigur, nu e un laptop sau o tabletă, e ceva complicat, complex, dar de fapt asta este. Noi facem niște gesturi pe care le transmitem prin cablul electronic, nu o pârghie către niște instrumente care sunt fixate de brațele robotului și ele fac mișcarea”, concluzionează el.