Franța are un sistem medical de urgență care ar fi o schimbare salvatoare dacă s-ar aplica și-n România.
Sistemul medical românesc se află în fața unui moment de cotitură. Într-un peisaj marcat de ceea ce dr. Cristian Vântu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Senat, descrie drept un „haos digitalizat” și de o criză acută a personalului în zonele rurale, medicul vorbește despre modelul francez al centrelor de urgență. Dacă s-ar aplica acest model în România, ar înseamna cu adevărat viață pentru oamenii din medii rurale, izolate, care nu-și pot permite deplasări și investigații scumpe în marile orașe.
”În Franța au centre de urgență unde mergi într-o farmacie, îți iei singur tensiunea, au otoscoape, îți pui otoscopul, medicul de la distanță vede și îți dă un diagnostic, o rețetă, sau îți spune că trebuie să te vadă sau că trebuie să te duci la cel mai apropiat medic de familie. E un sistem destul de bun, zic eu, care la noi nu există” a spus dr. Cristian Vântu, în interviul DCNews.
Jurnalistul Val Vâlcu a intervenit: ”În localitățile izolate, fără medic, un astfel de sistem ar fi bun?"
Dr. Cristian Vântu: "Acolo e cea mai importantă schimbare care s-ar putea face. Deci, un sistem de acest gen ar putea să modifice în bine multe lucruri. Cei din București discută altfel. Problemele colegilor mei din București, de multe ori când i-am ascultat, erau amuzante pentru noi, care ne confruntăm cu lipsa medicilor specialiști. De exemplu, ei aici discută că nu este etic să trimiți pacientul la o anumită clinică, la un anumit laborator, ceea ce este adevărat, dar sunt anumite zone în care nu ai unde să-l trimiți. Sunt unii pacienți pe care îi trimiți din urbanul mic în urbanul mare, unde au medic specialist pe ramura respectivă, dar nu au bani să se ducă acolo. Îți și spun: 'Domnule doctor, nu am bani să mă duc la Târgu Mureș'. Nu glumesc. Nu sunt multe cazuri, dar există aceste cazuri și nu ai cum să le ignori. După aceea, vorbim de medicina primară din rural, unde nici nu au medic de familie. Astfel de centre ar putea compensa lipsa medicilor de familie, lipsă care, în viitor, se va acutiza. Ieri îmi spunea un alt medic, din Argeș, că la el în județ, el având 45 de ani, sunt 10 medici sub 45. Nu știu câți medici de familie are Argeșul. Noi avem 280 în Mureș, probabil că undeva peste 200 și în Argeș, cu siguranță. Dar dacă doar 10 sunt sub 45 de ani, vă dați seama ce se va întâmpla în 10 sau 15 ani?”.
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci