PSD Suceava: Există o filieră PDL de trafic cu ţigări din Ucraina

Deputatul PSD, Cătălin Nechifor, a prezentat, luni, o metodă de trafic cu ţigări din Ucraina pe "filieră PDL" ascunse în containere amplasate în vagoane ce transportă buşteni şi apoi descărcate în judeţul Suceava, dosarul fiind înmânat şi ministrului Justiţiei, Titus Corlăţean.

Liderul PSD Suceava a precizat că în cazul contrabandei cu ţigări pe calea ferată nu are multe elemente, dar a arătat că mecanismul este de transport de ţigări încărcate în Ucraina şi ascunse în containere care sunt acoperite cu buşteni.

Nechifor a declarat, într-o conferinţă de presă, că a transmis ministrului Justiţiei, Titus Corlăţean, mai multe dosare care vor trebui investigate de instituţiile abilitate, cum este cel privind exproprierile la şoseaua de centură a Sucevei sau transferul gratuit către Transgaz a conductelor magistrale construite printr-un credit al judeţului Suceava, dar şi un dosar privind traficul de ţigări pe calea ferată, din Ucraina în România, potrivit Mediafax.

 El a prezentat şi câteva fotografii făcute dintr-o gară din Ucraina unde se încarcă un container încadrat cu polistiren şi peste care se aşază buşteni, menţionând că respectivele containere cu ţigări erau apoi "îmbrăcate în lemn".

 Cătălin Nechifor a menţionat că "există o filieră PDL" care s-a ocupat de această afacere, iar operaţiunea "Ţigareta" care a început în iarna anului trecut în zona de frontieră din Suceava nu a mai continuat după ce "s-a făcut pace în PDL".

 Într-un documentar pus la dispoziţia presei de PSD Suceava, se arată circuitul afacerii şi se menţionează că se contractează din Ucraina masă lemnoasă pentru piaţa internă ca lemn de foc sau lemn de lucru, iar în vagoanele cu marfă, încărcate la ocoalele limitrofe frontierei cu România, se aşază baxuri cu ţigări protejate în cadre metalice.

 Vagoanele treceau prin ambele vămi cu acordul autorităţilor şi ajungeau pe linia cu ecartament mare până în staţia CFR Dorneşti, unde se face transbordarea în vagoane cu ecartament european, afirmă Cătălin Nechifor.

 Conform aceleiaşi surse, o parte din vagoanele încărcate astfel erau direcţionate în incinta unei firme din Dorneşti protejată de un gard înalt, iar operaţiunile se făceau în special noaptea, din Dorneşti marfa de contrabandă fiind transportată mai departe cu camioane sau maşini de mic tonaj către Rădăuţi şi Suceava.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel