Preşedintele Solidaritatea: Nu toţi medicii trebuie culpabilizaţi pentru condiționarea actului medical

Viorel-Rotila-solidaritatea-sanitara
Viorel-Rotila-solidaritatea-sanitara

Preşedintele Federaţiei "Solidaritatea Sanitară", Viorel Rotilă, consideră că soluția pentru ca medicii să nu mai primească mită ”o constituie recompensa echitabilă a angajaților (posibilă doar în contextul finanțării corespunzătoare a sistemului) și introducerea unor mecanisme instituționale de control și prevenție (inclusiv prin intermediul organismelor profesionale)”.

”Luând act de mediatizarea unui caz din lumea medicală legat de acuzația de mită și de dezbaterile declanșate cu această ocazie pe tema corupției personalului medical considerăm că este necesară o abordare obiectivă a întregului sistem sanitar, luând în considerare realitățile acestuia.

În contextul actual, corupție este doar condiționarea actului medical, un gest profund condamnabil atunci când el este manifestat de personalul medical. În acest sens, regretăm astfel de situații și considerăm că ele trebuie tratate în mod riguros conform prevederilor legale. Credem însă că astfel de cazuri sunt limitate, procentul de 30% de situații în care apare condiționarea actului medical, publicat de unele studii, fiind exagerat.”, se arată într-un comunicat de presă.

În opinia sa, medicii cu performanţe profesionale deosebite sunt foarte puţin mediatizaţi, în schimb actele reprobabile comise de un număr restrâns de medici sunt prezentate excesiv şi imediat generalizate în mass-media, precum se întâmplă, în aceste zile, cu medicul ginecolog care a condiţionat financiar o intervenţie chirurgicală.

VEZI ȘI: Ginecolog de la Maternitatea Bucur, reținut pentru luare de mită

Potrivit liderului de sindicat, "politicienii sunt interesaţi să menţină ideea de culpabilitate faţă de personalul din sistemul sanitar", chiar dacă în cazul specialiştilor din sănătate nu se poate vorbi de o recompensă reală, prin instituţie, a muncii lor.

"Din nefericire, această stare de fapt a creat în rândul unei părţi a personalului şi un sentiment de îndreptăţire la anumite gesturi lipsite de deontologie, condiţionarea actului medical fiind cel mai grav exemplu", arată Rotilă.

”Noua lege a sănătății ar putea fi cea mai importantă cale de rezolvare a acestei situații, cu condiția să identifice căile și resursele de finanțare adecvată a sistemului. Ea constituie primul pilon al unei strategii în domeniu, putând deschide calea recompensării echitabile a eforturilor personalului din sistem cât și contribui la crearea mecanismelor instituționale care să elimine gesturile condamnabile de condiționare a actului medical.”, a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel