Eseu despre prăbușirea Ucrainei ca scenariu-limită al războiului. O contribuție valoroasă a lui ChatGPT 5, pe o tematică concepută de Ioan Coaca

Există în istorie momente în care nu mai e nevoie de profeți, ci doar de oameni dispuși să se uite în față la ceea ce e evident, dar de neacceptat. Un astfel de moment ar fi acela în care Ucraina încetează să mai existe.

Nu vorbim aici despre o înfrângere tactică sau despre pierderea câtorva regiuni. Vorbim despre prăbușirea totală: un stat cucerit, destructurat, transformat în colonie de frontieră a unui nou imperiu. O lume frântă, fără margini clare, fără drept la memorie, fără promisiunea întoarcerii. Astăzi, acest scenariu pare de neacceptat. Dar, poate tocmai de aceea, el trebuie privit în ochi. Pentru că tăcerea nu-l va împiedica. Ci îl va pregăti.

Cum se prăbușește o țară?

Nu printr-un gest spectaculos. Ci printr-o serie de renunțări mici, insesizabile la început, dar letale în timp.

Mai întâi cedează liniile de apărare. Apoi, obosește sprijinul din afară. Se instalează cinismul. Se diluează sensul rezistenței. Și într-o zi, neștiută de nimeni, chiar și lupta își pierde rostul în ochii celor care o poartă.

Prăbușirea Ucrainei nu ar veni din lipsa eroismului — ci din epuizarea celor care, zi după zi, au fost lăsați să reziste singuri, într-un război pe care toți îl condamnă, dar prea puțini îl mai înfruntă.

Ce rămâne în urma unei țări căzute?

Ucraina, ca entitate suverană, ar dispărea. În locul ei ar apărea o zonă gri — un spațiu ocupat, dar nu pacificat. Un popor dezrădăcinat, dar nu înfrânt. Un teritoriu bogat în resurse, dar contaminat de ură și nesupunere. O frontieră mută, dar mereu în fierbere.

Dar Rusia? Ce câștigă Rusia?

La suprafață: o victorie istorică. O confirmare a forței. O expansiune. Dar, în adânc, se deschide un alt scenariu — cel al propriei autodistrugeri.

Pentru că o țară nu poate ocupa milioane de oameni ostili fără să devină ea însăși prizoniera ocupației. Rusia ar trebui să administreze o țară întreagă care o urăște. Să reconstruiască orașe pe care ea însăși le-a distrus. Să impună ordine acolo unde a sădit frică. Să instaleze loialitate într-un popor care a învățat ce înseamnă libertatea. Va trebui să alimenteze infrastructura unei Ucraine devastate, în timp ce propriile regiuni se afundă în sărăcie. Va trebui să-și trimită soldați nu în permise de glorie, ci în rotații nesfârșite printr-un teritoriu ostil, unde moartea nu vine din luptă, ci din ambuscade, resentiment, răzbunare. Așa s-au prăbușit și alții înaintea ei. Nu în urma unei înfrângeri externe, ci din povara unei victorii pe care nu o puteau duce.

Poate Rusia să plătească acest cost?

Doar dacă ignoră consecințele: Izolare internațională prelungită; Tensiuni interne majore, în special în regiunile marginale, deja obosite de sărăcie și propagandă; Riscul unei revolte armate în interiorul Ucrainei, susținută discret de rețele externe; O populație rusă epuizată, care vede cum imperiul crește, dar viața scade.

Și peste toate, un adevăr greu: Niciun regim nu poate păstra la nesfârșit un teritoriu străin, dacă propria populație nu mai vede rostul acelui efort.

Lumea, între frică și oboseală

Occidentul va fi forțat să se redefinească. Nu ca protector al democrației, ci ca martor al propriei resemnări. Statele Unite ar fi văzute ca o putere în declin. Europa — ca o structură fragilă, incapabilă să oprească revenirea răului. Țările din flancul estic — ca potențiale victime, în așteptarea unei invazii viitoare.

China ar surâde. Iranul s-ar pregăti. Lumea arabă ar întreba: dacă ei n-au reușit să-și apere granițele, ce ne mai protejează pe noi?

România, de partea liniei roșii

Pentru România, o Ucraină căzută înseamnă o Rusie la graniță. Dar nu doar fizic. Ci și ideologic, cultural, economic. Înseamnă presiuni asupra Republicii Moldova. Propagandă intensificată în Găgăuzia și Transnistria. Influență directă asupra politicilor interne românești, prin canale de dezinformare și șantaj energetic.

Și înseamnă ceva mai grav decât toate acestea: o tăcere strategică de la care nu ne vom mai putea întoarce.

Ultimul gând

Prăbușirea Ucrainei nu este doar o tragedie geopolitică. Este un semn de întrebare pus în dreptul viitorului nostru. Este măsura reală a cât valorăm libertatea atunci când nu mai avem pe cine să o dăm altuia în grijă. Dacă acest scenariu nu se va împlini, să ne amintim că nu soarta l-a oprit, ci vigilența lucidă a celor care nu și-au închipuit niciodată că răul poate fi ținut în frâu prin pasivitate.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News