Analistul politic Bogdan Chirieac atrage atenția asupra riscurilor majore pe care România le-ar putea întâmpina dacă negocierile de pace care urmează în Elveția, între Ucraina, americani și europeni, ar conduce la un scenariu nefavorabil Ucrainei.
În contextul planului în 28 de puncte emis de Statele Unite pentru oprirea războiului, Bogdan Chirieac afirmă că „înfrângerea Ucrainei e un coșmar pentru România”, subliniind că un asemenea deznodământ ar readuce Federația Rusă direct la granițele țării.
„Ne-am trezi în graniță cu Rusia. Există și această posibilitate”, avertizează acesta, care spune într-o intervenție la România TV că planul dorit de Donald Trump, adică „înghețarea liniei frontului”, ar bloca trupele ruse la sute de kilometri de frontierele României și ale Republicii Moldova. Lucru care este de dorit.
În caz contrar, dacă Rusia ajunge la granițele noastre, drumul european al Moldovei e compromis.
„Se garantează accesul european al Republicii Moldova, care va fi oprit cu brutalitate dacă Rusia ajunge la granițele noastre. „Întreaga Mare Neagră ar deveni ostatică în fața Rusiei”, spune Chirieac.
„Sigur, Odesa nu e nici pe departe atât de importantă precum Constanța. Dar Ucraina nu e victorioasă pe front în momentul actual” , subliniază Bogdan Chirieac, care afirmă că trebuie văzută fațeta pozitivă a planului de pace american.
Acesta subliniază că Washingtonul și capitalele europene iau în calcul garanții suplimentare pentru Ucraina, care dacă nu va putea adera la NATO, trebuie ajutată sub toate formele să adere la UE.
„Ucraina nu va putea intra în NATO, dar poate intra în UE și ar trebui ca toți să ne chinuim să le facilităm accesul. Există și această fațetă pe care nimeni văd că nu vrea să o vadă”, arată Bogdan Chirieac.
„Europa va plăti și reconstrucția Ucrainei care nu va fi ușoară, Ucraina va trebui adusă la stadiul de stat de drept, va dura ani de zile procesul. Să nu ne băgăm degetele în ochi, Europa va continua să finanțeze Ucraina, dar să oprim Rusia departe de granițele Europei. Probabil se vrea o zonă tampon înte noi și colosul rus care refuză să ajungă în secolul XXI. A rămas încă în secolul XX”, conchide analistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News