O actriță a fost jefuită la Cannes. Au dispărut bijuterii de zeci de mii de euro

Pexels
Pexels

O actriță a fost jefuită de propriile bijuterii la Cannes, unde s-a desfășurat celebrul festival de film. 

Actrița Jodie Turner-Smith a fost jefuită de bijuterii în valoare de câteva zeci de mii de euro din camera sa de hotel. Păgubita s-a adresat poliției imediat după ce a realizat că prețioasele obiecte îi lipsesc, relatează L`Officiel.

Turner-Smith a scris un tweet în care spune că a petrecut mai mult timp la poliție în ultima sa zi în Cannes. „Nu credeam că voi petrece două ore și jumătate la secția poliției în ultima mea zi din Cannes, dar iată-mă”, scrie aceasta. 

A depus plângere

Tuner-Smith a fost la secția de poliție pentru a depune o plângere, în care informa despre furtul ce a avut loc în camera sa de hotel. Conform unei surse, aceasta era cazată la hotelul Mariott. În timp ce aceasta servea micul dejun vineri dimineața, hoții au pătruns în cameră și au plecat cu bijuteriile actriței, în valoare de zeci de mii de euro, dar și câteva piese cu valoare sentimentală, precum inelul de logodnă al mamei sale. 

Conform unei publicații locale, la fața locului nu au fost găsite urme de intrare forțată, ușa camerei fiind accesată cu o cartelă. În urma jafului, actrița și fiica ei în vârstă de un an au fost mutate la hotelul Majestic, iar ca măsură complementară de securitate, aceasta a primit un agent de pază. 

Cu doar o seară înainte, Turner-Smith a participat la premiera filmului său purtând bijuterii exclusiviste Gucci, care din fericire au fost înapoiate după eveniment. 

Ținutele care dau ultimele trenduri

După gala de inaugurare de marţi seară a celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de la Cannes, a continuat parada modei pe covorul roşu pe care actriţele Diane Kruger, Isabelle Huppert, Andie MacDowell sau modelele Noel Capri şi Eva Herzigova au păşit în ţinute alb sau negru, duo-ul cromatic preferat al momentului. 

A făcut notă aparte bloggeriţa germană Leonie Hanne, care a preferat o rochie verde voluminoasă din tul în mai multe straturi şi volane, ornată cu pene, o creaţie pusă în valoare de cele 1.500 de diamante prezente în bijuteriile sale. Penele au fost prezente şi în creaţia purtată de modelul Lorena Rae, care a optat pentru o rochie în tonuri 'nude' de la Elie Saab şi bijuterii de la Boucheron.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy