Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Michèle Morgan, steaua cinema-ului francez, ne-a părăsit

Magdalena Popa Buluc / 21 dec 2016 / 21:16

Actriţa “cu cei mai frumoşi ochi din lumea cinema-ului”, Michèle Morgan, s-a stins ieri. Avea 96 de ani. Ea a semnat istoria cinema-ului.

A fost actriţa cu care toate femeile visau să semene, cea pe care n-a atins-o nici un zvon scandalos şi care părea destinată să fie fericită.

A fost un mit, chiar dacă nu-i plăcea. “Ce este un mit? O legendă?”, întreba ea, adăugând o replica din pelicula Les Monstres sacrés (Monştrii sacri) în care a jucat în 1993 alături de Jean Marais: “O legendă n-ar fi o legendă dacă i-am semăna”.

Îi plăcea să-şi povestească viaţa. Şi nu cu aerul hieratic pe care îl avea pe ecran. Era volubilă, cu ochii strălucind de maliţiozitate, amplificând efectele poveştii.

 

Jean Marais și Michèle Morgan în Monștrii sacri,în 1992

 

Născută în 29 februarie 1920, la Neuilly, într-un an bisect, Simone Roussel, după numele real, se bucura de privilegiul de a îmbătrâni “de patru ori mai încet decât ceilalţi”.

A deprins la Dieppe, de la părinţii săi care cultivau virtuţile burgheze, pasiunea pentru muncă şi economie. La 15 ani, pe plaja de la Dieppe, a câştigat concursul de fotogenie, în urma căruia a plecat la bunicii săi, la Neuilly. A ajuns pe platoul de filmare al peliculei Mademoiselle Mozart în care juca Danielle Darrieux. Regizorul Yvan Noé, a exclamat: “cu fizicul tău şi cu cei 15 ani pe care îi ai este imposibil să nu reuşeşti”.

 

Cu Jean Marais în Le Château de verre

 

Şi-a ales prenumele Michèle, care i s-a părut şic, iar numele l-a împrumutat de la o bancă, Morgan.

Yvan Noé a trimis-o să ia lecţii la Cours René Simon, distribuind-o în acelaşi timp în Mes tantes et moi (Mătuşile mele şi eu).

Sub numele Michèle Morgan a apărut în altă peliculă a lui Noé, Gigolette (Demimondena), şi în Le Mioche (Puştiul) de Léonide Moguy.

 

Cu Gerard Philipe în Marile manevre

 

Debutul său, privirea acvamarin au atras atenţia producătorului André Daven, a scenaristului Marcel Achard şi a regizorului Marc Allégret care tocmai pregătea Gribouille, cu Raimu. Marele actor a lăudat-o: “Am văzut probele tale. Ar trebui să mă tem”.

 

Cu Jean Gabin în Quais des brumes

 

Succesul a fost fulgerător pentru Michèle care, imediat după acest film, a fost distribuită în Orage (Furtuna), de Marc Allégret, alături de Charles Boyer, care era atunci un star al cinema-ului mondial. Avea 17 ani şi era deja cunoscută când Jean Gabin i-a telefonat lui Michel Carné: “Am văzut o puştoaică foarte talentată într-un film al lui Raimu, Gribouille. S-ar putea să fie ceea ce căutăm”. Jean Gabin se pregătea atunci să joace, alături de Pierre Brasseur, în Quai des brumes de Marcel Carné şi Jacques Prévert, din 1936. Un film care a fost mai mult decât o capodoperă. A fost simbolul unei lumi ce avea să dispară.  Cuplul Michèle Morgan-Jean Gabin, intrat în istoria cinema-ului, s-a regăsit în Le Récif de corail (Reciful de coral), apoi în Remorques de Grémillon (Remorcile din Grémillon). Michele Morgan mărturisea că a trăit cu Gabin “ o frumoasă idilă”.

A urmat războiul, ocupaţia. Cei doi au plecat în America, s-au reîntâlnit la Hollywood, dar farmecul se rupsese.

 

 Frumusețe și eleganță

 

Michèle Morgan şi-a construit la Los Angeles o casă, numită Cielo Drive, devenită mai târziu celebră pentru că în ea s-a petrecut crima sordidă în care a murit Sharon Tate, soţia la acea vreme a lui Roman Polanski. S-a căsătorit în America cu actorul şi regizorul William Marshall.

 

În Gribouille din 1937

 

Hollywood-ul n-a ştiut să profite nici de frumuseţea, nici de talentul actriţei. Producătorii i-au propus roluri mediocre şi i-au cerut… să-şi dubleze sutienul. Chiar filmul Cap sur Marseille (Direcţia Marseille), cu Humphrey Bogart, n-a valorat cine ştie ce.

 

Cu Jean Marais și Jean Cocteau la Cannes în 1946

 

Michèle Morgan traversează din nou Atlanticul, din păcate fără fiul ei, Mike, pe tatăl nu-i permite să-l ia cu ea, şi marchează un adevărat triumf. În Simfonia pastorală de Jean Delannoy, după cartea lui André Gide, actriţa cu ochi magici, joacă rolul unei oarbe. În 1946, după patru ani de exil hollywoodian, este prima actriţă căreia i se decernează Premiul de interpretare la Cannes, premiu care o plasează în fruntea actriţelor franceze.

 

Michèle Morgan și Pierre Blanchar în 1946 în Simfonia pastorală

 

Pasiunea o va descoperi însă la Roma. Regizorul Alessandro Blasetti o invită pentru filmul Fabiola. Îl are drept partener pe Henri Vidal pe care aproape că nu îl cunoştea. Un an şi jumătate mai târziu, în 1950, se căsătoresc în secret. O dragoste fulgerătoare. Dar Vidal se droga. După mai multe cure de dezintoxicare, moare în 1959, la câteva zile după dispariţia lui Gérard Philipe care, în 1955, fusese şi el partenerul lui Michèle în Les Orgueilleux (Orgolioşii) de Yves Allégret şi Les Grandes Manœuvres (Marile manevre) de René Clair.

 

În Benjamin ou les mémoires d'un puceau

 

Cel care avea să aducă seninătatea în viaţa actriţei a fost Gérard Oury. Se întâlniseră odinioară la Cours Simon. În 1949, jucaseră amândoi în pelicula La Belle que voilà, de Jean-Paul Le Chanois. Michèle şi Henri Vidal erau vedetele, iar Gérard Oury juca rolul unei brute. Trebuia s-o îmbrăţişeze violent pe Michèle. În pofida mai multor reluări nu reuşea să fie brutal…

 

Cu Ivan Desny în Oglinda cu două fețe

 

Filmele au venit unul după altul pentru Michèle Morgan: Le Château de verre (Castelul de sticlă) de René Clément, cu Jean Marais, Destinées (Destine) de Jean Delannoy în care o încarna pe Jeanne d'Arc.

 

Alături de Henri Vidal

 

Noul Val i-a ocolit pe actorii deja consacraţi. Nu numai că erau prea scumpi pentru tinerii producătorii, dar îi şi intimidau. Michèle Morgan a rămas cantonată în cinema-ul traditional: A fost Joséphine de Beauharnais în pelicula Napoléon de Sacha Guitry, apoi Marie-Antoinette în Si Paris m'était conté al aceluiaşi regizor. Claude Autant-Lara o distribuie în Marguerite de la nuit (Margareta a nopţii), poveste a Doctorului Faust, în care îi dau replica Yves Montand şi Jean-François Calvé. Se întâlneşte din nou cu Gérard Oury în Le Miroir à deux faces (Oglinda cu două feţe). Scenarist al acestui film, în care actriţa joacă rolul unei femei urâte pe care chirurgia estetică o transformă într-o frumuseţe, Gérard Oury şi-a rezervat un rol secundar, alături de Bourvil.

 

Cu Brigitte Bardot în Marile manevre

 

Oury devine treptat confidentul lui Michèle Morgan. După dispariţia lui Vidal, complicitatea se accentuează, mai ales că Gérard Oury devine regizor şi începe să se vorbească de tandemul Morgan-Oury pentru Le crime ne paie pas (1961), care le are pe afiş, pe lângă Michele pe Danielle Darrieux, Edwige Feuillère şi Annie Girardot. Cuplul face parte din le tout-Paris, dar fiecare îşi păstrează independenţa.

 

Femeia cu cei mai frumoși din lumea cinema-ului

 

Au urmat filme excelente, ca Landru de Chabrol, în 1962, sau Benjamin de Michel Deville, în 1967.

“Am întruchipat întotdeauna imaginea franţuzoaicei în care spectatoarele se puteau regăsi. Nu mă vedeam în rolul une femei uşoare şi, de altfel, nimeni nu m-ar fi crezut. Mai ales femeile care reprezintă trei sferturi din publicul meu”, scria actriţa.

 

În Le Chat et la Souris

 

A revenit pe ecran după o pauză de 10 ani, când Claude Lelouch i-a oferit un rol în Le Chat et la Souris (Pisica şi şoarecele).

Ultimul film în care a apărut a fost Ils vont tous bien (Toţi sunt bine), de Giuseppe Tornatore, în 1990.

 

În rolul Marie Antoinette

 

Gazdă a celei de a 50-a ediţii a Festivalului de la Cannes, în 1996, distinsă, în anul următor cu Leul de Aur pentru întreaga carieră la Veneţia, Michèle a venit din nou în faţa camerei în 1997 pentru un film de televiziune al France 2, Pour faire plaisir à maman (Pentru a-i face pe plac mamei), de Danièle Thompson, fiica lui Gérard Oury.

 

Scenă din pelicula Si Paris m'était conté

 

În 1977, directorul de la Théâtre du Palais-Royal et des Variétés, Jean-Michel Rouzières, îi propune să joace pe scenă, alături de Pierre Mondy, în spectacolul Tout pour le tout, de Françoise Dorin care a fost un triumf.

“Teatrul este o cursă lungă de două ore. Ai nevoie de suflu”, mărturisea ea. Suflu pe care l-a şi dovedit în piesele, Chéri de Colette, şi Une femme sans histoire de Gurney. A interpretat trei eroine, Roxane, Léa şi Claire, care personifică femeile bogate şi elegante, roluri care îi veneau mănuşă. În 1993, se reîntâlneşte cu Jean Marais în piesa lui Jean Cocteau, Les monstres sacrés.

În afara pasiunii pentru ecran şi scenă, Michèle Morgan iubea pictura. Desena tot timpul, iar lucrarea ei preferată era un portret al fiului său Mike, dispărut în urma unui cancer în 2005.

 

Margareta a nopții

 

Starul “cu privire de pisică” a fost, aături de Arletty şi Danielle Darrieux una dintre vedetele Hexagonului între 1940 şi 1960. În anii 60, filmografia ei a început să scadă. A refuzat să lucreze cu Luchino Visconti pentru Senso şi cu Michelangelo Antonioni pentru La Nuit.

Michele Morgan avea umor. Surâdea când era numită “frigiderul ambulant” sau “marea burghezie”. “N-am avut niciodată ocazia să joc femei sexy. Se pare că farmecul meu nu se găsea în fese”, afirma ea. “Acestei imagini i s-a datorat dificultatea mea de a accepta scenarii de femei nebune care îmbătrânesc şi cad în patima alcoolului sau a isteriei, pentru că nu mai au vârsta de a juca roluri de ingenue. Nu trebuie să sfărâmi niciodată imaginea pe care oamenii o au despre tine”.

 

Michèle Morgan și Claude Simon în Quai des brumes

 

La sfârşitul carierei, două filme, Benjamin ou les mémoires d’un puceau (1967) de Michel Deville şi Le Chat et la Souris (1975) de Claude Lelouch, i-au permis să se sutragă imaginii “de Epinal” în care se închisese.

 “Am avut o stea favorabilă”, mărturisea odată, într-un interviu Michèle Morgan.

Cu ochii ei bleu-vert magnetici şi cu seducţia sa uşor distantă, Michèle Morgan aparţine legendei de aur a celei de a şaptea arte. Actriţa, care întruchipa glamour-ul à la française, a fost aleasă de 10 ori de către public “actriţa franceză cea mai populară”.

 

Michèle Morgan, Gérard Oury și fiica acestuia, Danièle Thompson la Festivalul de la Cannes în 2001 

 

A fost star în peste 65 de filme, eroină apărută înainte de război, simbol erotic al unei epoci.

Memoria colectivă a păstrat eleganţa, “clasa” ei şi mai ales intensitatea privirii. Deşi se declara agasată de sintagma “actriţa cu cei mai frumoşi ochi din lumea, ea şi-a intitulat totuşi memoriile, apărute în 1977, “Avec ces yeux-là"...

“Michèle Morgan era femeia pe care toţi simţeam nevoia s-o ţinem în braţe. Timp de peste 50 de ani, ea a fost actriţa franceză cea mai importantă. Va rămâne starul de dinainte de război, din timpul şi de după război. În lumea întreagă, Michèle Morgan a fost imaginea Franţei”, afirmă Claude Lelouch, întristat de dispariţia ei.

O slujbă de înmormântare va fi ţinută vineri la Biserica Saint-Pierre din Neuilly-sur-Seine, iar înhumarea va avea loc la Cimitirul din Montparnasse, în cavoul familiei.

Drum bun printre stele, Michèle Morgan.

 

În Cherie de Colette 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy