€ 5.0987
|
$ 4.3229
|
Curs valutar: € 5.0987
|
$ 4.3229
 

Mesajul lui Mircea Abrudean, președintele Senatului, în ajunul votului PSD

Mircea Abrudean Imagine cu Mircea Abrudean, președintele Senatului - Foto: Agerpres

Potrivit președintelui Senatului, România a ajuns într-un punct critic în care trebuie să aleagă între continuarea reformelor structurale şi revenirea la un sistem marcat de "privilegii".

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că reformele asumate de Ilie Bolojan "au deranjat acolo unde doare", acesta fiind, în opinia sa, motivul principal pentru care premierul este criticat, iar procesul de modernizare a ţării întâmpină rezistenţă.

Potrivit acestuia, România a ajuns într-un punct critic în care trebuie să aleagă între continuarea reformelor structurale şi revenirea la un sistem marcat de "privilegii".

El explică duminică, într-o postare pe Facebook, faptul că dificultăţile actuale nu sunt cauzate de lipsa fondurilor sau de probleme bugetare, ci de impactul măsurilor asupra unor zone sensibile, precum pensiile speciale, reducerea aparatului de stat şi eliminarea factorului politic din conducerea companiilor de stat care înregistrează pierderi.

"Problema nu e la cifre sau la buget, ci la faptul că reformele lui Ilie Bolojan au deranjat acolo unde doare: pensiile speciale (o premieră la noi), reducerea aparatului de stat, care a crescut necontrolat şi scoaterea politicului din companiile de stat care merg pe pierdere", susţine Abrudean.

CITEȘTE ȘI                  -                Manifestație pro-Bolojan, luni seara, chiar în timpul votului PSD privind retragerea sprijinului pentru premier

Referindu-se la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), preşedintele Senatului avertizează că România mai are la dispoziţie doar şase luni până la termenul final, iar miliarde de euro riscă să rămână neabsorbite.

"Este timpul să alegem: continuăm reformele sau revenim la trecut. Fondurile din PNRR ne-au oferit o şansă istorică: 21 de miliarde de euro pentru a moderniza această ţară. Cu doar 6 luni înainte de termenul final, miliarde de euro sunt încă neabsorbite, iar jaloane esenţiale riscă să fie ratate - nu din lipsă de soluţii, ci din lipsă de responsabilitate (...) Mai mult, batem la uşa OCDE - un club select care ne-ar aduce stabilitate şi investiţii - dar acest obiectiv depinde direct de continuitatea reformelor. Suntem la câţiva paşi de final. Ar fi păcat să pierdem totul acum, doar pentru a proteja nişte privilegii vechi", spune Mircea Abrudean.

Preşedintele Senatului transmite un mesaj de susţinere pentru premier, subliniind că determinarea acestuia de a implementa schimbări fundamentale trebuie sprijinită.

"Curajul unui premier care nu s-a temut să facă toate acestea ar trebui susţinut, promovat şi nu criticat", conchide Mircea Abrudean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close