EXCLUSIV  Maria Dumitrașcu: Rana pe care ai deschis-o aici, în piept, nu se va vindeca niciodată

Oare trebuie să pierdem pe cineva pentru totdeauna pentru a pătrunde cu adevărat în sentimentele pe care i le nutream? De ce distanţa devine ideal şi vis, iar poezia rugăciune condamnată la realitate?

Cred în destin. Îl simt uneori cu o claritate smintită. E ironic şi mai puternic decât propriile alegeri. Te face să crezi că tu ai control asupra lui, că tu îl construieşti. E o iluzie plăcută. Precum o construcţie de cărţi de joc ce se dărâmă la prima adiere de vânt. Cât de mic eşti în faţa lui! Fiecare alegere a ta te conduce acolo unde trebuie să ajungi. La îndeplinirea propriului destin. Deci, alegerile sunt destinul, tu eşti destinul, o forţă lăuntrică, ce lucrează pentru tine, îţi îndrumă paşii.

Cred că oamenii sunt predestinaţi să se întâlnească între ei. Curge prin sângele lor această sublimă şi inevitabilă întâlnire. Pentru ca haosul să aranjeze lucrurile, acolo unde e locul lor. Unde a fost mereu. Viaţa îţi ia, viaţa îţi dă, într-un joc în care nu ştii niciodată care e misiunea ta. 

Poate că trăirile nu ni le dă nimeni, ci noi, propii creatori ai lumii noastre interioare. Ceilalţi sunt oglinda prin care ne vedem sufletul. Nu putem iubi pe cineva, fără să ne iubim pe noi înşine, cum nu putem avea trăiri profunde, fără să fim bogaţi sufleteşte. De acolo, din străfundul misterios al fiinţei noastre, izvorăşte iubirea.

Rana pe care ai deschis-o aici, în piept, nu se va vindeca niciodată. O voi duce, o voi uita un timp, va fi adânc ascunsă în mine, pentru ca apoi, să iasă la suprafaţă cu o forţă nebănuită, stârnind cele mai mari furtuni, în clipele înşelătoare de tăcere. Suferinţele cele mai mari sunt cele de care nici măcar nu eşti conştient.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel