Logodna, o reglementare greu acceptată de societate, are efecte juridice importante

[] []

20 noi 2011 / 20:53
Salveaza PDF Comentarii

Reglementarea expresă a logodnei în noul Cod civil, considerată de unii drept o mare noutate şi câştig legislativ, a născut deja controverse între specialişti în privinţa importanţei, implicaţiilor şi utilităţii consacrării sale. Totodată au apărut deja „logodne” între minori şi majori, îndeosebi în rândurile populaţiei de etnie romă, în care se încearcă să se invoce noile dispoziţii legale în domeniu. Pentru a lămurii o serie de aspecte ale problemei, ne-am adresat dlui prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice (ICJ) al Academiei Române.

- Dle director, introducerea instituţiei logodnei în noul cod civil era absolut necesară ?

- Este greu de formulat un răspuns tranşant la această întrebare. Să notăm, mai întâi, că sub imperiul fostului cod civil de la 1864, care nu reglementa această instituţie juridică, jurisprudenţa a statuat că, întrucât consimţământul la căsătorie trebuia să fie actual şi persistent , logodna privită drept cauză generatoare a obligaţiei de a încheia căsătoria era considerată nulă, ca fiind contrară unor reguli de ordine publică. Totuşi, se recunoştea tânărului amăgit în speranţele lui prin ruperea pe nedrept a logodnei, dreptul de a cere restituirea darurilor şi o despăgubire echitabilă. Aşadar, chiar în absenţa unei recunoaşteri legale exprese a logodnei, instanţele noastre considerau că nesocotirea promisiunii de a încheia căsătoria producea efecte juridice. În plus, când o asemena atitudine constituia un delict civil , aceeaşi jurisprudenţă a stabilit că logodnicul datora despăgubiri conforme dreptului comun, chiar dacă ar fi încheiat logodna în timpul minorităţii şi fără concursul persoanelor care, după lege, ar fi trebuit să consimtă la căsătorie.

Sub aspectul oportunităţii sociale, nu cred că în vremea noastră logodna este atât de practicată astfel încât să fi avut absolută nevoie de o reglementare juridică expresă şi amănunţită. În plus în mediile în care se mai manifestă asemenea cazuri, atarii dispoziţii legale pot apărea ca o încurajare şi o umbrelă de a ascunde practici la marginea moralului şi chiar a legalului. Cum orice instituţie juridică nouă, şi mai ales una de tipul celei precum logodna trebuie să fie conformă şi stării moravurilor, o consultare mai largă a societăţii civile în vederea acceptabilităţii sale sociale ar fi fost binevenită şi decisivă. Totodată nu pledează în favoarea necesităţii reglementării unei asemenea instituţii juridice nici multe argumente de drept comparat.

- Dacă s-a optat, totuşi, pentru reglementarea expresă a logodnei, care a fost modelul avut în vedere de noul Cod civil?

- Întrebarea Dvs cuprinde în sine ideea că în alcătuirea Codului nu există spirit creator, ci mai ales imitare, împrumut, şi nu se greşeşte prea mult. Modelul, deopotrivă ca soluţie, formulă – în sensul reglementării exprese – şi în privinţa conţinutului l-a constituit, în primul rând, Codul civil din 1939 (supranumit Carol al II-lea) care, deşi adoptat, nu a intrat niciodată în vigoare. Respectivul act normativ, pornind de la concluziile jurisprudenţiale arătate mai sus şi având în vedere unele situaţii de drept regional ( respectiv faptul că instituţia logodnei se găsea prevăzută în legea XXXI din 1894 în Ardeal şi Codul general austriac din Bucovina), a consacrat-o expres (Cartea I Despre persoane, titlul V Despre căsătorie , capitolul I Despre logodnă – art. 135-140). În sprijinul unei atarii poziţii a venit şi argumentul că reglementarea logodnei prin lege nu era contrară nici tradiţiei noastre juridice, din moment ce, de pildă, Pravila cea Mare (1652) a lui Matei Basarab ori Codul Calimach (1817) din Moldova nu au pierdut-o din vedere.

În acelaşi timp, dintre codurile civile străine unul dintre modele a fost , fără îndoială, Codul Civil italian care reglementează promisiunea de căsătorie în trei articole, 79, 80 şi 81( Capitolul I al Titlului VI Despre căsătorie, cartea I Despre persoană şi despre familie) şi o supune unor reguli foarte asemănătoare.

Care sunt regulile de bază ale regimului juridic al logodnei în noul Cod civil?

- În reglementarea logodnei, legiuitorul de acum 72 de ani a ţinut seama de faptul că, transformarea sa într-un contract nu era cu putinţă pentru că executarea promisiunii care îi stă la bază, prin natura ei, nu putea fi cerută în justiţie, iar pe de altă parte, regula libertăţii depline a consimţământului la însăşi momentul celebrării căsătoriei se întemeia pe raţiuni prea puternice pentru a i se fi putut aduce o derogare. În consecinţă, legea nu putea intervenii decât pentru repararea prejudiciului moral sau material provocat prin părăsirea pe nedrept a proiectului de căsătorie, lucru valabil şi astăzi.

Plasată în economia noului Cod civil în cadrul cărţii a II-a Despre familie, reglementarea logodnei (art. 266-270) formează conţinutul capitolului I al titlului II Căsătoria. Definită drept „ promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”, logodna este asimilată referitor la condiţiile de fond (cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutelă, în privinţa excepţiilor de la vârsta legală minimă de 18 ani de a încheia căsătoria) cu căsătoria. În concepţia legiuitorului nostru, logodna nu este un contract ci, mai degrabă, un fapt juridic. În consecinţă încheierea şi ruperea sa nu sunt supuse niciunei formalităţi, şi pot fi dovedite cu orice mijloc de probă. Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria, nefiind în faţa unui contract, consimţământul la căsătorie trebuind să fie liber până la celebrarea acesteia. În caz de ruptură, simplul fapt de a pune capăt logodnei nu constituie o culpă şi nu se aplică regulile de la răspunderea contractuală.

Ruperea promisiunii de a încheia căsăstoria, generează, înainte de toate, restituirea darurilor pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau pe durata acesteia, în vederea căsătoriei. Mecanismul juridic tradiţional operaţional în această situaţie era următorul: o donaţie în vederea căsătoriei devenea caducă dacă nu mai intervenea mariajul şi deci trebuia să fie restituită. Unele cadouri puteau, totuşi, să fie păstrate, respectiv cele care sunt considerate de folosinţă prezentă, făcute pentru o cauză exterioară căsătoriei şi de o mică valoare (apreciată după posibilităţile celui care le-a oferit). Se poate angaja şi răspunderea pentru ruperea abuzivă sau pentru fapta de a-l determina, în mod culpabil, pe celălalt să rupă logodna (art.268 – 269). Orice promisiune de căsătorie poate să fie retractată, dar ea devine abuzivă, culpabilă dacă intervine în circumstanţe anormale (de exemplu intervine prea târziu, este însoţită de violenţe fizice sau psihice etc) şi fără motive legitime. Este vorba deci de o răspundere civilă delictuală, special reglementată, bazată pe culpă, iar sarcina probei incumbă logodnicului abandonat. Prejudiciul material priveşte exclusiv cheltuielile care au un raport direct cu proiectul căsătoriei ( îmbrăcăminte specială, anunţuri, hrană), iar cel moral există atunci când s-a adus atingere la consideraţia ori onoarea logodnicului înşelat. În această ultimă privinţă, aprecierea situaţiei îi revine judecătorului. La fel ca şi în Codul civil italian este stipulat un termen special de prescripţie a dreptului la acţiune, respectiv de 1 an de la ruperea logodnei.

-Care ar fi diferenţa de concepţie în privinţa logodnei dintre Codul civil de la 1864 şi cel din 2009 (intrat în vigoare la 01 octombrie 2011)?

- Ea porneşte de la statutul acordat şi natura conferită căsătoriei. Astfel, după modelul Codului Napoleon din 1804, fostul cod civil, aşa cum a statuat o celebră jurisprudenţă a Curţii de Casaţie franceză încă din 30 mai 1838, se baza pe teza că orice promisiune de căsătorie e nulă în sine ca aducând atingere libertăţii nelimitate care trebuia să guverneze căsătoria şi se impunea să subziste până la încheierea ei. Căsăstoria fiind considerată drept o instituţie în afara comerţului, nu putea face obiectul convenţiei. Într-o asemenea perspectivă, logodna nu a fost reglementată. Ori, sub impulsul realităţilor din zilele noastre, ale atotpupernicei „economii de piaţă” asemenea idei au cunoscut atenuări şi nuanţări, în sensul accentuării mercantilizării relaţiilor de mariaj, lucru evident şi în cazul noului nostru Cod civil. În faţa spectrului răspunderii pentru prejudiciul material sau moral pe care l-ar putea cauza şi trebui să-l repare, un logodnic poate fi marcat de unele ezitări în a face pasul ruperii logodnei.... Desigur, mult mai bine ar fi dacă acestea l-ar copleşi înainte de a încheia o asemenea promisiune! Aşadar, suntem în faţa unei instituţii juridice oarecum superflue, la marginea acceptabilităţii sociale, dar cu apreciabile efecte juridice, care îşi găsesc în noul Cod civil o reglementare expresă.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27