Triunghiul morții, în zona Sibiului: patru catastrofe aviatice în 12 ani

sibiu-accidente_aeriene
sibiu-accidente_aeriene

Ar putea exista un triunghi al morții în jurul municipiului Sibiu? În doar 12 ani, între 1964 şi 1976, patru catastrofe aeriene au avut loc în această zonă. 

În România, la un moment dat, a circulat o legendă, potrivit căreia  în jurul municipiului Sibiu, ar exista un triunghi al morții, după ce, între 1964 şi 1976, patru catastrofe aeriene au avut loc în zona respectivă.

Adrian Ursu a amintit, în ediţia de duminică a emisiunii "Secvenţial", cele patru accidente aviatice soldate cu pierderi de vieți omenești.

Deşi pentru unele dintre ele s-au găsit explicaţii clare, de la defecţiuni tehnice până la erori de pilotaj sau condiții meteorologice nefavorabile, pentru altele, cauzele au rămas încă învăluite în mister.

La 1 martie 1976, un accident aviatic în apropiere de Sibiu, curma viețile a șase persoane. Era vorba de un avion școală.

Adrian Ursu povesteşte că accidentul din decembrie 1974 s-a petrecut în ziua de 29, cu două zile înainte de sfârșitul anului, ceea ce a dus la schimbarea completă a programului de Revelion, asta pentru că întreg programul pentru Noaptea dintre Ani era conceput sub semnul "Aeroportul Revelionului".

În urma acelui accident, din 29 decembrie 1974, 33 de oameni și-au pierdut viața.

24 de persoane au decedat la 11 august 1966, tot în zona Sibiului, iar în data de 9 octombrie 1964, un alt accident aviatic a avut, de asemenea, un bilanț tragic,  32 de morţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel