În scandalul de spionaj de la Consiliul Judeţean Iaşi, cei doi vicepreşedinţi, audiaţi la DNA. SRI verifică toate birourile şefilor din CJ Iaşi

simi
simi
Preşedintele CJ Iaşi, Constantin Simirad, s-a aflat, joi dimineaţă, la DNA, unde a cerut precizări legate de îndeplinirea condiţiilor privind interceptările din biroruile şefilor instituţiei. La sediul DNA au ajuns şi cei doi vicepreşedinţi ai CJ. "Am fost la DNA să văd dacă sunt îndeplinite condiţiile legale privind interceptările din biroruile celor doi vicepreşedinţi. Discuţiile au durat zece minute şi am constatat că procurorii DNA au toate pregătirile specifice în privinţa interceptărilor", a declarat Simirad, la ieşirea de la DNA. La sediul DNA au ajuns şi cei doi vicepreşedinţi ai CJ. La intrarea în instituţie, cei doi au spus că nu ştiu motivele pentru care au fost chemaţi. Citeşte şi: Victor Chirilă, vicepreşedintele CJ Iaşi, este cercetat într-un dosar de sex cu minore deschis în urmă cu câţiva ani Marius Striblea, avocatul celor doi vicepreşedinţi ai CJ Iaşi, a spus că modul în care au fost citaţi cei doi este unul atipic pentru DNA. "Cei doi au fost citaţi prin telefon, ceea ce mi se pare ciudat. Este o metodă atipică pentru DNA", a declarat Striblea. SRI verifică toate birourile şefilor din Consiliul Judeţean Iaşi SRI a demarat, joi dimineaţă, o acţiune de verificare a birourilor tuturor şefilor din Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, la solicitarea preşedintelui instituţiei, Constantin Simirad, după ce, miercuri, au fost descoperite camere de supraveghere în birourile vicepreşedinţilor CJ. Potrivit lui Simirad, timp de câteva ore, cât vor ţine investigaţiile, accesul mass-mediei în instituţie nu va fi permis. Montarea camerelor de supraveghere în birourile vicepreşedinţilor CJ Iaşi a fost asumată de DNA, potrivit avocatului Marius Striblea care-i reprezintă pe Victor Chirilă şi Constantin Adăscăliţei. Cei doi au fost joi la DNA şi au discutat cu procurorii timp de aproape o oră. Procurorii DNA i-au informat că există un dosar în lucru, dar nu au oferit alte explicaţii, motivaţia fiind că cercetările sunt în faza întocmirii actelor premergătoare. Citeşte şi: DNA recunoaşte: microfoanele de la Consiliul Judeţean Iaşi îi aparţin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel