Vecinătatea Estică primește fonduri suplimentare în 2026.
Uniunea Europeană va crește cu 25 de milioane de euro finanțarea destinată Vecinătății Estice, inclusiv Republicii Moldova, în bugetul UE pentru anul 2026. Decizia vine după ce Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord final privind proiectul bugetar, potrivit MOLDPRES.
Eurodeputatul român Siegfried Mureșan a explicat că această suplimentare este menită să compenseze, cel puțin parțial, retragerea sprijinului financiar oferit până acum de Statele Unite organizațiilor societății civile din regiune.
„Acordul include și amendamentul pe care l-am co-semnat și prin care solicităm o majorare de 25 de milioane de euro pentru Vecinătatea Estică, inclusiv pentru Republica Moldova. În contextul retragerii finanțării americane, considerăm că este responsabilitatea UE să sprijine organizațiile neguvernamentale independente pentru ca acestea să își poată continua activitatea. Societatea civilă joacă un rol crucial în consolidarea democrației în țările din vecinătatea noastră, în special în statele candidate, precum Republica Moldova, care se confruntă cu presiuni și agresiuni antidemocratice din partea Federației Ruse”, a declarat Siegfried Mureșan.
Majorarea bugetară a fost inițiată de Parlamentul European, iar amendamentul a fost votat în plen pe 22 octombrie 2025.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News