€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Imaginile groazei într-un sat din Brașov. Câini mutilați și ținuți în lanț, cadavre de animale în stare de descompunere. Apelul unei asociații
Autor: Iulia Horovei

animal-caine-caini_42150600 Sursa foto: Free - Freedom and Respect for Every Earthling/ Colaj DCNews
 

Mai multe animale sunt ținute în condiții inumane într-un sat din Brașov.

O reprezentantă a Asociației Freedom and Respect for Every Earthling (F.R.E.E.), o organizație neguvernamentală dedicată protecției și bunăstării animalelor, a semnalat condițiile grave în care sunt ținute mai multe animale, într-o localitate din Brașov.

Imaginile greu de descris sunt surprinse în satul Olteț, comuna Viștea, județul Brașov.

Animale ținute în condiții deplorabile

„În ciuda dovezilor clare – filmări, fotografii și mărturii – autoritățile locale nu au intervenit, iar abuzurile continuă. Printre faptele constatate: câini mutilați, legați cu sfori sau ațe de balot, animale moarte în stare de descompunere, câini ținuți în condiții improprii, fără apă sau mâncare, legați cu lanțuri foarte scurte, capre gestante ținute printre deșeuri. Situația este șocantă, iar lipsa de reacție a instituțiilor este alarmantă”, se arată în comunicatul transmis de Iulia Precup, reprezentanta asociației.

Sursa foto: Free - Freedom and Respect for Every Earthling

Asociația F.R.E.E. a făcut public cazul pe rețelele sociale, iar postarea a depășit 500.000 de vizualizări și a fost distribuită de mii de ori, inclusiv de cântăreții Erika Isac și Lino Golden.

Totodată, organizația a lansat și o petiție pe platforma Declic, care a strâns deja aproape 8.000 de semnături. Conform estimărilor, au fost trimise peste 50 de sesizări către autorități din partea cetățenilor îngrijorați, pe lângă cea oficială a Asociației F.R.E.E.

„Din păcate, răspunsurile primite până acum se referă exclusiv la prezența deșeurilor în curtea persoanei în cauză, ignorând complet dovezile privind abuzurile și cruzimea față de animale”, adaugă asociația.

Citește și: Legea europeană care vrea să protejeze câinii și pisicile, dar care riscă să încurajeze comerțul ilegal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close