€ 5.0890
|
$ 4.3140
|
Curs valutar: € 5.0890
|
$ 4.3140
 

Hidroelectrica a denunțat un contract prin care a pierdut 253,6 mil. lei. Angajații neagă salariile enorme

 

Euro Insol, administratorul judiciar al producătorului de electricitate Hidroelectrica, a denunţat un contract de achiziţie a energiei de la termocentrala Paroşeni, prin care compania aflată în insolvenţă a pierdut 253,6 milioane lei (56,8 milioane euro) în ultimii trei ani.

Hidroelectrica a încheiat contractul cu termocentrala Paroşeni în 2008, pentru o perioadă de zece ani, scrie Mediafax.

Potrivit Euro Insol, scopul acordului era asigurarea resurselor financiare pentru termocentrala Paroşeni pentru rambursarea unui credit de 80 milioane de euro.

Hidroelectrica este în insolvenţă de la sfârşitul lunii iunie. În ultimele două luni Euro Insol a denunţat mai multe contracte de vânzare a energiei, întrucât au adus Hidroelectrica pierderi de 1,1 miliarde euro în perioada 2006-2012. Hidroelectrica este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei. Termocentrala Paroşeni este controlată de compania Termoelectrica, al cărei acţionar majoritar este tot Ministerul Economiei. VEZI AICI DECIZIA PRIVIND DENUNȚAREA CONTRACTULUI Pe de altă parte, sindicaliştii din Hidroelectrica susţin că salariul mediu în companie este 3.500 de lei, şi nu 1.600 de euro, cum a anunţat administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, şi afirmă că salariaţii sunt "atacaţi" deoarece, prin sindicatul care îi reprezintă, s-au opus desfiinţării companiei.

Sindicaliştii de la Hidrosind au explicat miercuri, într-o conferinţă de presă, că 100 de milioane de euro sau 438 milioane de lei cheltuiţi de Hidroelectrica într-un an de zile pentru cei peste 5.000 angajaţi înseamnă aproximativ 98 de milioane de lei contribuţii plătite de Hidroelectrica la statul român prin impozite, CAS, CASS, şomaj, alte aproximativ 95 de milioane lei plătite de salariaţi tot ca impozit, CAS, CASS şi şomaj, dar şi protecţia socială, inclusiv ajutoarele medicale pentru decese, pentru boli deosebit de grave sau intervenţii chirurgicale costisitoare.

Tot din suma cheltuită anual cu angajaţii, susţin sindicaliştii, este plătită şi formarea profesională, obligaţie exclusivă a angajatorului, conform Codului muncii, precum şi un venit mediu lunar de aproximativ 3.500 lei cu care pleacă salariatul acasă, incluzând aici toate sporurile şi primele de care poate beneficia un salariat, o medie de la muncitorul de rând şi până la cel mai bine plătit director, "foarte departe de cei 1.643 euro anunţaţi de administratorul judiciar".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close